0:00

Mitropolia Moldovei și Bucovinei l-a destituit pe preotul parohiei Dochia în data de 8 martie și l-a înlocuit din funcția de preot paroh. Chiar dacă au fost invocate ”necesități misionare”, motivul îl constituie, fără niciun fel de îndoială, faptul că a decis să nu-l mai pomenească în slujbe pe Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, considerând că, prin semnarea documentele Sinodului desfășurat în Creta, acesta a susținut teza eretică a ecumenismului.

Preotul Vasile Savin, de la Dochia, destituit pentru că nu-l pomenea pe Mitropolit în slujbe, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Părintele Savin și ÎPS Teofan, într-una din vizitele mitropolitului în parohie

După destituire, preotul Vasile Savin a trimis o scrisoare Mitropoliei, în care explică gestul său și contestă decizia. ”Slujesc la această parohie din luna februarie 1998, făcând cele ale preoţiei cu dragoste şi ascultare. Întotdeauna am slujit cu mare drag şi i-am iubit pe toţi oamenii, învăţându-i, după a mea slabă putere, să părăsească păcatele şi să se apropie de Dumnezeu. Niciodată nu am pretins vreo sumă de bani pentru servicii religioase, ci am îngăduit întotdeauna pe fiecare să contribuie cu cât poate. Bănuţii bisericii i-am investit cu multă atenţie, nimănui să nu-i fiu dator: nici statului, nici Mitropoliei, nici celor de sus, nici celor de jos; mai-marii mei bisericeşti pot confirma adevărul acestor spuse. Martor îmi sunt Dumnezeu şi toţi cei cărora le-am slujit: Biserica şi familia. Pe cât am putut, m-am îngrijit ca biserica, locaş de închinare, să fie frumos împodobită, ca o mireasă plăcută lui Dumnezeu. Mulţumesc celor care au contribuit la toate acestea”, spune părintele Savin în mesajul său. Scrisoarea o puteți citi aici, unde există, totodată, și un mesaj adresat credincioșilor din Dochia.

(ZCH News)

sursa foto: Doxologia

 

 

Articolul precedentCurățenie pe malul Bistriței
Articolul următorFOTO Consiliu Consultativ pe Educație la CJ Neamţ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

3 COMENTARII

  1. Dorim sa fim informati concret si explicit despre Sinodul respectiv din Creta. Asteptam acest lucru din partea Mitropoliei cat mai repede posibil. Omul de rand nu stie. De ce nu se explica in Biserica? Parintele Vasile Savin, nu a fost niciodata rau intentionat si aceasta actiune impotriva sfintiei sale ne da de gandit!Cat despre parintele VASILE ne rugam bunului DUMNEZEU sa-l tina tare in credinta ca si pana acum! DOAMNE AJUTA-NE in aceste vremuri tulburi!

  2. Ar trebui să mergeți în sat și să vorbiți cu oamenii!Se știe bine cauzele pentru care a fost demis!Motivul nu este acesta..ci multe altele…

Comentariile sunt închise.