Sâmbătă, 23 iunie, la Tabăra Oglinzi a avut loc premierea echipelor participante din cadrul primei ediţii a Proiectului Regional “Gândesc, vorbesc şi acţionez pro-integritate” ce s-a desfăşurat în perioada 18-23 iunie la Târgu-Neamţ.

La festivitatea de premiere a echipelor de elevi de la licee din Sibiu, Constanţa şi Neamţ, a participat comisarul şef, Daniel Moldovan, din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Direcţia Prevenire din Bucureşti, comisarul şef, Rareş Bostan din cadrul DGA Neamţ, doamna Ani Mâţă, reprezentantul Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Neamţ, inspectorul şcolar, prof. Romeo Roman de la Liceul “Vasile Conta” şi prof. Emanuel Bălan, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia Târgu-Neamţ.

“Aţi văzut cât de interesantă este viaţa politică din ultimul timp şi dorim să-i aducem pe politicieni mai aproape de noi. Să le arătăm că educaţia este foarte importantă. M-am simţit foarte bine aici. Ne-a fost greu să găsim un slogan pentru acest proiect, dar v-am lăsat pe voi să-l alegeţi. Acesta este: Dezbatem, gândim şi acţionăm. Să muncim cu toţii într-o Românie fără corupţie şi să mergem pe această cale”, a spus comisarul şef, Daniel Moldovan, din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, Direcţia Prevenire din Bucureşti.

“Mă bucur din tot sufletul că aţi fost aici, în Munţii Neamţului. Când aţi sosit soarele a răsărit, iar acum când plecaţi natura plânge. Plouă. Aştept să ne revedem în etapa a doua de la Sibiu. Am cunoscut oameni cu suflet, dar am cunoscut şi sufletul oamenilor. Sper că v-aţi simţit bine”, a spus comisarul şef, Rareş Bostan, din cadrul DGA Neamţ.

Dacă comisarul şef, Rareş Bostan a anunţat şi a înmânat diplomele de participare tuturor echipelor, inspectorul şcolar, prof. Romeo Roman a anunţat echipele câştigătoare de la această primă ediţie, ce vor fi prezenţi la cea de-a doua etapă de la Sibiu. Totodată, au fost premiaţi şi profesorii coordonatori.

Echipele câştigătoare:

Judeţul Constanţa: echipele de la Liceul Teoretic “Nicolae Bălescu” din Medgidia, de la Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân” din Constanţa, de la Liceul Teoretic “Ovidius” din Constanţa, de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” şi de la Colegiul Economic din Mangalia.

Judeţul Neamţ: echipele de la Colegiul Naţional Petru Rareş din Piatra-Neamţ, de la Liceul Tehnologic Economic-Administrativ din Piatra-Neamţ, de la Seminarul Teologic Ortodox Cuvioasa Parascheva din Agapia, de la Colegiul Tehnic Miron Costin din Roman, de la Liceul cu Program Sportiv din Roman.

Judeţul Sibiu: echipele de la Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” din Sibiu, de la Liceul Teoretic “Axente Sever” din Mediaş, de la Colegiul Naţional Pedagogic din Sibiu, de la Colegiul Naţional “Octavian Goga” din Sibiu, Liceul Tehnologic – Şcoala Naţională de Gaz din Mediaş.

C.T. STURZU