Managerii interimari ai celor trei instituții de cultură aflate sub oblăduirea Consiliului Județean vor intra în prelungirea mandatului, începând cu astăzi, 15 septembrie. Plenul CJ Neamț are pe masa ședinței de azi trei proiecte de hotărâre prin care se decide numirea temporară pe funcția de director a Gianinei Cărbunariu la Teatrul Tineretului, a Mihaelei Mereuță la Biblioteca Județeană ”G.T. Kirileanu” și a lui Dorin Nicola la Complexul Muzeal Județean Neamț.  Numirea temporară a celor trei va rămâne valabilă până când se vor stabili câștigătorii concursului pentru ocuparea funcției, aflat acum în etapa de selecție a dosarelor depuse de cei interesați (potrivit calendarului anunțat de Consiliul Județean, vezi aici), dar nu mai târziu de 5 octombrie.

Gianina Cărbunariu, numită director interimar al TT în luna mai a acestui an, va conduce instituția în continuare, pentru o remunerație lunară brută de 5.635 de lei, iar pe întreaga perioadă a interimatului, va avea suspendat raportul de muncă în calitate de consultant artistic în cadrul Teatrului.

Mihaela Mereuță, numită director interimar al bibliotecii județene tot în luna mai a acestui an, intră, la rându-i, în prelungire până la definitivarea concursului, va avea suspendat raportul de muncă în calitate de șef serviciu în bibliotecă și va fi remunerată tot cu 5.635 de lei brut lunar.

La Complexul Muzeal Județean Neamț, managerul interimar Dorin Nicola se află în aceeași situație, cu doar două diferențe: raportul său de muncă e suspendat pentru funcția de director adjunct pe care o deținea la CMJ înainte de a fi numit temporar, iar remunerația sa de interimar este de 6.360 de lei brut lunar.

În ce stadiu se află concursul, cine s-a înscris și cine s-a ales până acum, puteți citi aici. (ZCH News)

 

 

pietricica turism