Acordul politic semnat vinerea trecută de Victor Ponta, Gabriel Oprea, Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu a fost interpretat în fel şi chip, numai ca poliţă de asigurare nu. Vremea rece şi umedă din Bucureşti întuneca parcă minţile prestatorilor cu gura de la televizuini. Dacă nu se nimerea ca un public semnificativ să fie preocupat de fotbal în acea seară, probabil că eforturile zvonerilor, răspândacilor, vuvuzelelor, piţifelnicilor, fătucilor şi gurnaliştilor ar fi dat în clocot sub reflectoare.
Constituirea mai degrabă generică a unei USL 2.0 nu era atât semnalul declanşator al negocierilor pentru un guvern condus de Călin Popescu Tăriceanu, în perspectiva înfrângerii lui Iohannis şi a liniei politice susţinute de pretinşi liberali şi băsişti reşapaţi, cât asigurarea unei majorităţi parlamentare confortabile pentru coaliţia din jurul lui Victor Ponta. (În acest sens, este interesant de remarcat că pe strada Armenească nr. 35, la sediul PLR, nu se împărţeau portofolii şi funcţii.) Şocul rezultatului a tulburat mai apoi suficiente minţi încât să se scape din vedere acel amănunt semnalat cu insistenţă în această coloană: preşedintele e nevoit să suporte orice guvern susţinut de Parlament. Iar Victor Ponta tocmai îşi securizase o majoritate astfel încât să nu fie la cheremul UDMR, al deputaţilor reprezentând alte minorităţi, fără a mai ţine cont de generoşii liber-schimbişti eliberaţi de orice reguli sau morală de la PP-DD.
Pe sensul acordului de vineri şi după eşecul de duminică, premierul are la îndemână remanierea guvernamentală rapidă, pentru a nu da timp să se dezmeticească celor din jurul lui Iohannis, în special resuscitaţilor dubioşi care au început să scoată agresiv capul pe lângă Vasile Blaga. Remanierea, decizie politică prin care PSD e obligat să cedeze în faţa aliaţilor, poate veni ca un fel de palmă de rang superior administrată ălora de se bucură prematur. Alegerea spectaculoasă a unui personaj neadecvat în fruntea ţării ţine de costurile democraţiei, dar se înclină în faţa Parlamentului, chit că e populat la greu de dubioşi de toate culorile politice. Dacă acceptăm nemulţumirile constituţionale şi legale dintr-o parte, trebuie să le acceptăm şi din cealaltă. Altfel, o luăm razna şi se duce naibii cu totul România asta şubredă. Din alt orizont de apucături, bancul cu alegerile parlamentare anticipate e făcut ca pentru Partidul Diaspora şi Partidul Facebook – secţiunea România. Primul n-a trăit 10 ani sub Băsescu, al doilea nu pricepe diferenţa între real şi virtual.
Manevra remanierii rapide, înainte de 22 decembrie, ar conţine şi alte două mesaje, dacă nu gesturi semnificative. Pe de o parte e ignorarea lui Iohannis ca preşedinte ales şi încadrarea lui ca unul care a adunat milioane de voturi doar pentru a se muta la Cotroceni. Pe de alta, Băsescu e nevoit să înghită încă o dată, acum pe coadă de ultim mandat, ce miniştri consolidaţi vor Ponta, partenerii politici şi majoritatea parlamentară. În aceste condiţii, victoria lui Iohannis nu e doar amară, ci ar trece cu totul la subsol.
Viorel COSMA
