0:00

Poliţiştii iau benzină de la „ruşi”, cu reducere, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cel mai mare sindicat din poliţie, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual a semnat un protocol cu Lukoil, în virturea căruia toţi membrii SNPPC din ţară primesc carduri de fidelitate. La Neamţ, deja au ajuns cele 720 de carduri de combustibil pentru angajaţii MAI şi au fost distribuite titularilor.

„Avem reducere de 16 bani pe litru şi primim bonus în puncte, la fiecare alimentare”, ne-a declarat comisarul şef Neculai Preda, preşedintele SNPPC Neamţ. „O parte din poliţişti aveau deja carduri de combustibil de mai multă vreme – eu, de exemplu, am de un an şi jumătate – şi beneficiază de nişte avantaje, la fel ca la firmele de telefonie”. Dincolo de simpatiile personale faţă de firma „ruşilor”, majoritatea poliţiştilor consideră că, în condiţiile în care salariile oricum nu le ajung, o reducere la combustibil, care se simte totuşi la un plin şi contează şi în puncte, le prinde foarte bine. (C. MIRCEA)

Articolul precedent„Igienizare” politică în școlile nemțene
Articolul următorPrimarul Ştefan, ameninţat cu moartea