Polițiștii din Botoșani au reţinut, săptămâna trecută (16.05), doi bărbați care erau urmăriți internațional de autoritățile din Belgia, pentru săvârșirea a 20 de furturi și tentative de furt, se precizează într-un comunicat de presă al Poliţiei Române. Cei doi, unul de 26 de ani, din Botoșani și celălalt, de 30 de ani, din comuna Cristești, aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare.

ub.ro

“Pentru depistarea acestora, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române. Cei doi bărbați au fost prezentați Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reținerea acestora pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței de judecată, pentru demararea procedurilor în vederea predării autorităților din Belgia”, precizează IGPR. (ZCH NEWS)

pietricica turism