0:00

Poliţişti în vizită la service-uri auto, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPoliţiştii din Botoşani au verificat, în perioada 1-5 august, legalitatea funcţionării atelierelor service, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani. Au fost efectuate verificări la 25 de unităţi.

„S-a urmărit îndeosebi respectarea normelor legale privind autorizarea şi funcţionarea unităţii, organizarea şi ţinerea evidenţei autovehiculelor garate în vederea dezmembrării, dacă proprietarii autovehiculelor avariate, aflate în reparaţie au prezentat autorizaţia în acest sens eliberată de organele de poliţie. De asemenea, poliţiştii au verificat dacă pe/în autovehiculele aflate în reparaţii,  se află piese, subansamble auto sau bunuri care să prezinte caracteristici ale unor bunuri date în urmărire sau de provenienţă îndoielnică”, se mai precizează în comunicatul citat.

S-au aflat în atenţia poliţiştilor autovehiculele garate în vederea dezmembrării. Au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.500 lei. (ZCH NEWS)

Articolul precedentBărbat blocat în fântână, scos de vecini și dus la spital
Articolul următorValeriu Andrița: Aveam o sesizare anonimă despre Spitalul de Psihiatrie
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.