0:00

* fostul şef de post de la Taşca şi fostul ajutor al şefului de post de la Zăneşti îşi fac bagajele

Gheorghe Bobu şi Ioan Dragoş Zabulic şi-au încheiat, practic, carierele în poliţie şi se pregătesc să se retragă definitiv la „vatră”. Amândoi au fost condamnaţi definitiv la pedepse cu închisoare cu suspendare, primul pentru braconaj, iar al doilea pentru luare de mită. Chiar dacă instanţa va motiva în timp deciziile, hotărârile îşi produc efectul din momentul în care au fost pronunţate, aşa că Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ nu mai are cum să-i plătească legal pe cei doi agenţi, nici dacă vor continua să vină la serviciu încă un timp, până se întocmesc documentele.

„În privinţa fostului şef de post de la Taşca lucrurile sunt clare, în sensul că documentele sunt în curs de întocmire, iar raporturile lui de serviciu încetează în momentul în care vor fi semnate”, ne-a declarat comisarul şef Paul Tablan, şeful Poliţiei Neamţ. „În schimb, fostul ajutor al şefului de post de la Zăneşti este în concendiu de odihnă şi va trebui să aşteptăm să revină la serviciu, ca să-l putem trimite acasă”.

Gheorghe Bobu a fost şef de post la Taşca, dar imediat ce a devenit subiect de anchetă penală pentru că a constituit un grup bine organizat de braconieri, care-şi făcea de cap pe Valea Muntelui, a fost pus la dispoziţie. Tribunalul Neamţ l-a achitat pentru braconaj şi i-a aplicat doar un avertisment, ca de altfel şi celorlalţi indivizi din dosar, dar Curtea de Apel Bacău a schimbat radical lucrurile şi a pronunţat pedepse cu suspendare. Trei ani în cazul lui Bobu. Pentru un poliţist nu are nicio importanţă dacă închisoarea este cu executare sau cu suspendare, simpla existenţă a condamnării, indiferent sub ce formă, atrage automat excluderea din sistem.

Dragoş Zabulic, la fel ca şi colegul lui, Gavril Bîrdîzău, a luat şpagă de la un ofiţer sub acoperire, care călcase intenţionat dunga continuă, aşteptându-se să fie tras pe dreapta şi „amendat”. Cei doi poliţişti au acceptat oferta lui (300 de lei) şi, imediat s-a organizat flagrantul. Agenţii au primit de la Tribunalul Neamţ pedepse de 8 luni şi, respectiv, 6 luni cu suspendare, dar Curtea de Apel Bacău a rejudecat cauza şi a decis ca Zabulic să fie condamnat la un an şi jumătatea cu suspendare, iar Bîrdîzău (care s-a pensionat între timp) la doi ani de închisoare cu suspendare.

 Cristina MIRCEA

Articolul precedentPRIMIM LA REDACŢIE / Camera de Comerţ informează oamenii de afaceri
Articolul următorVine Moș Gerilă?