0:00

Pietreanul Max Costin a fost elevul lui George Enescu, ZCH NEWS - sursa ta de informații

La 11 august 1888, se năştea, la Piatra Neamţ, muzicologul Max(imilian) Costin (d. 28.08.1938, Bucureşti), important pedagog în domeniul muzicii, violonist şi director al Operei Române. Fiul lui Ion Costin şi al Lucreţiei Gheorghiu-Budu, a căpătat de mic o bună pregătire muzicală, a cântat în orchestra liceului şi a susţinut concerte la Ateneu. Va continua studiile muzicale la Paris şi Berlin (1909-1912), apoi în ţară, la Bucureşti (1914-1918), ca elev al lui George Enescu, cu care chiar va concerta. Se va remarca mai întâi ca violonist, apoi şi ca poet, publicist, traducător. A fost profesor suplinitor la catedra de estetică şi istoria muzicii la Conservatorul din Bucureşti (1920-1921), profesor de vioară la Liceul militar „Mănăstirea Dealu” din Târgovişte, profesor de vioară şi director la Conservatorul Municipal din Timişoara, profesor de vioară şi director la Conservatorul Municipal din Târgu Mureş (1928-1937), profesor de vioară la Liceul Militar „Mihai Viteazul” din Târgu Mureş şi director administrativ la Opera Română din Bucureşti (1937-1938).

A fondat revista „Muzica” din Bucureşti (1916) pe care a condus-o în colaborare cu Mihail Mărgăritescu şi Ion Nonna Otescu (1916-1920), apoi cu George Breazul. A înfiinţat Societatea Compozitorilor Români şi Societatea „Amicii Muzicii” din Bucureşti, îndeplinind funcţia de secretar general. A iniţiat colecţiile „Biblioteca Muzicală” şi „Şcoala Nouă pentru Vioară”.

Debutează editorial cu traducerea eseului „Sfârşitul lumii” de C. Flamarion (1908). A colaborat (pseud. Coman) la revista „Doina doinelor” (Mărgineni-Bacău), la ziarul „Dimineaţa” (pseud. Măşcuţă), la revistele „Adevărul”, „Belgia Orientului”, „Furnica”. A semnat şi Mircea Freamăt.

Fondator al revistei „Muzica” şi al ziarului „Glasul Mureşului” (Târgu Mureş, 1933) şi director al ziarului „Nădejdea” (Timişoara, 1923), preşedinte al Asociaţiei Presei din Provincie (Târgu Mureş, 1936). A lăsat în manuscris „Jurnalul”, care nu prezintă importanţă din punct de vedere literar.

Volume: „Poezii” – 1932; „Şoimii patrupezi (polemici şi satire)” – 1937, „De sub umbra pădurii” (schiţe literare). A făcut traduceri: C. Flamarion, „Sfârşitul lumii” – 1908; „Poezii” (după St. Malarmé) – 1936; N. Berlioz, „Simfoniile lui Bethoven”.

Nicolae SAVA

Articolul precedentSportul nemțean în presă și arhive
Articolul următorGhindăoani: Modernizarea drumurilor comunale