0:00

Armand Iustinian Enache, medicul la care au descoperit poliţiştii de patrimoniu 600 de monede medievale, dar şi pictorul ieşean Vili Ciobanu, vor fi audiaţi la Poliţia Neamţ, săptămâna viitoare, în calitate de suspecţi de trafic cu bunuri arheologice. Acasă la Vili Ciobanu, dar şi la casa sa de amanet Antik Colect, ofiţerii au găsit în jur de 30 de monede. Toate, la fel ca şi cele descoperite la medicul pasionat de arheologie, fac parte dintr-un tezaur, câteva sunt din argint, iar restul din metale comune. Una singură este din aur, dar trebuie examinată pentru a se stabili dacă este autentică sau un fals. Acţiunea poliţiştilor, care a fost coordonată de IGPR, a inclus 9 percheziţii, din care două la Târgu Neamţ, la nişte căutători de comori dotaţi cu detectoare, şi restul la Iaşi. Ofiţerii suspectează că toate persoanele pe care le-au „vizitat” fac parte dintr-un grup care se ocupă de mai multă vreme cu valorificarea monedelor pe care ar fi trebuit să le predea, şi că activitatea lor era sprijinită de un angajat al unui muzeu ieşean.

Activităţile din dosarul întocmit în acest caz se înscriu într-o operaţiune de amploare, denumită „Aureus”, desfăşurată la nivel european. Prima captură, de exact 634 de monede medievale, a fost prezentată, însă, neprofesionist de „specialiştii” în comunicare de la nivelul IGPR, care nu numai că au făcut o alăturare nefericită şi neadevărată a monedelor medievale cu cele antice, dar au băgat în propoziţie şi DIPI, care n-a avut niciun rol în această anchetă. Însă, probabil pentru că orice comunicat dă bine dacă are DIPI şi SRI în coadă, şi de data asta s-a mers pe modelul consacrat.

Revenind la Vili Ciobanu, el este nu doar pictor, ci şi un pasionat colecţionar de obiecte vechi, inclusiv bijuterii şi icoane. Se pare că el este cel care se bucura de „consiliere” din partea unui angajat al Palatului Culturii.

„Pasiunea pentru arheologie o am încă din şcoala generală”, declara Vili Ciobanu prentru un ziar local din Iaşi, acum câţiva ani. „Eram în clasa a II-a când m-am înscris la «Căutătorii de comori», iar la 10 ani am participat la primul meu şantier arheologic, amplasat în fata Bisericii Sfântul Sava”. În acelaşi articol se mai preciza: „Unele dintre piesele din colecţia sa au fost adunate de pe câmp, după ce acestea au ieşit «la lumină» în urma săpăturile agricole. Aşa a descoperit şi una dintre piesele cele mai importante din colecţie, un pandantiv cu zeiţa Bendis, din perioada dacică, inregistrata in patrimoniul national”.

Cristina MIRCEA

Articolul precedent… pe scurt …
Articolul următorPRIMIM LA REDACŢIE CJ Neamţ: Depozitul de deșeuri de la Girov intră într-o perioadă de conservare