0:00

Piatra Neamţ în topul oraşelor cu cele mai mici taxe pe locuinţe, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPiatra Neamţ se află în topul localităţilor, care vor percepe în 2016 cele mai mici impozite atât în privinţa clădirilor rezidenţiale, cât şi a celor nerezidenţiale.

În privinţa imobilelor rezidenţiale, reşedinţa judeţului Neamţ ocupă locul 9, cu o cotă de impunere de 0,08%, creşterea faţă de 2015 fiind zero. Un nivel similar se întâlneşte şi în cazul municipiilor Iaşi şi Botoşani.

La capitolul clădiri nerezidenţiale, Piatra Neamţ ocupă locul 10, cu o cotă de 0,20%, creşterea faţă de 2015 fiind de 249,32%. O valoare similară percepe şi municipiul Iaşi.

Piatra Neamţ în topul oraşelor cu cele mai mici taxe pe locuinţe, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiMunicipiul Bacău va percepe pentru rezidenţial o cotă de 0,10% (plus 25%), iar pentru nerezidenţial 0,80% (plus 997,26%). Municipiul Botoşani preferă să perceapă o cotă de 0,40% pe nerezidenţial (plus 498,63%), dar va menţine pe rezidenţial 0,08% (creştere zero). În municipiul Vaslui, cota pe rezidenţial va fi 0,10% (plus 25%), iar nerezidenţial 1,30% (plus 1620,55%). Şi în municipiul Roman cota pe impozitul rezidenţial se va situa la 0,10% (plus 25%), iar pe cel nerezidenţial la 1,00% (plus 1246,58%).

Piatra Neamţ în topul oraşelor cu cele mai mici taxe pe locuinţe, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiOraşul Paşcani (Iaşi) urmează tipicul reşedinţei de judeţ: cota pe rezidenţial de 0,08% şi pe nerezidenţial de 0,20% (plus 249,32%). În fine, între primele 50 de localităţi studiate se regăseşte şi oraşul Huşi (Vaslui) cu o cotă de impunere pe rezidenţial de 0,08% (creştere zero), iar pe nerezidenţial de 1,28% (plus 1595,62%). Valorile cotelor de impunere pe nerezidenţial fac referire la imobile reevaluate, construite, achiziţionate în ultimii 5 ani.

Piatra Neamţ în topul oraşelor cu cele mai mici taxe pe locuinţe, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPentru prima dată în ultimii 25 ani impozitul pe locuinţe nu mai ţine cont de calitatea proprietarului (persoană fizică sau persoana juridică), ci de scopul utilizării clădirii. Impozitele sunt structurate în 3 categorii: când clădirea e folosită în scop rezidenţial/locuinţă (cote de impozitare între 0,08% si 0,2%), când e utilizată ca sediu de firmă (cote de impozitare între 0,2% şi 1,3%, cu condiţia ca aceste clădiri să fie reevaluate, construite, achiziţionate în ultimii 5 ani) şi atunci când imobilul e sediu de firmă dar nu e reevaluat în ultimii 5 ani (cota de impunere este de 2% din valoarea clădirii). (ZCH NEWS; TABELE: HotNews)

Articolul precedentFără „plăieşi” la naţionala U21
Articolul următorNumai 48 de clădiri ale şcolilor din Neamţ sunt autorizate PSI
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.