0:00

Îndrăgitul pictor nemțean Petru Diaconu a revenit pe simezele Galeriilor de Artă ”Lascăr Vorel” cu o nouă expoziție intitulată de această dată ”Senzații…” Ștefan Potop, președintele UAP Neamț, a făcut o introducere care a stârnit zâmbete: ”Nu mai este povestea ”Petrică și lupul” ci ”Petrică și bufnița”, aluzie la pasărea pe care artistul o îndrăgește atât de mult și pe care o reproduce, cu unele excepții, în toate lucrările sale.

Criticul de artă Emil Nicolae a relatat că, în ultima vreme, în cercul în care se învârte, cu excepții notabile, vede din ce în ce mai multă dezabuzare, un fel de lasă-mă să te las. ”Văd mai puțin entuziasm, curiozitate, agitație artistică. Una dintre excepții este Petrică Diaconu, care nu obosește, nu se supără, nu se plafonează, nu clachează, asta nu exclude dramele. Le-o fi având dar nu le arată. De ce? Pentru că pentru el importantă e arta. Tot ceea ce face el este o cercetare permanentă”.

Pictorul Petrică Diaconu a punctat că a încercat să aducă în fața publicului o expoziție complexă din diverse zone pentru că ”vreau ca lumea să știe cum sunt eu și ce fac. Fiecare lucrare are o poveste, dar ne-ar trebui prea mult timp să vorbim despre fiecare tablou. Sunt lucrări vechi, din tinerețe când aveam vreo 60 și ceva de ani dar și lucrări noi…”. Lucrările expuse pot fi admirate până la sfârșitul lunii martie. (Ana MOISE)

Articolul precedent”Copiii războiului” la Piatra Neamț
Articolul următorLIGA A IV-A: Speranța Răucești dă piept cu lidera
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.