0:00

Personalitatea săptămânii / Ştefan Vârgolici, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ştefan G. Vârgolici, de la cărui moarte se împlinesc zilele acestea 117 ani, a fost unul din cei mai luminaţi cărturari pe care i-a dat judeţul nostru culturii române. Acesta a fost critic literar, traducător, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române. S-a născut la Borleşti, la 13 octombrie 1843 (d. 29. 07. 1897, Iaşi). A frecventat Şcoala Domnească din Piatra-Neamţ, apoi, la Iaşi, gimnaziul, liceul şi Facultatea de Litere a Academiei Mihăilene. Obţinând o bursă, împreună cu George Panu şi Alexandru Lambrior, pleacă la Paris, de unde va pleca la Madrid (singur), unde va studia limba şi literatura spaniolă.

La sfatul lui Titu Maiorescu, îşi va întregi bagajul cultural clasic, la Berlin, studiind literatura germană. Revine în ţară şi lucrează în învăţământ: mai întâi, profesor la Bârlad iar din 1875, la Universitatea ieşeană, la catedra de limba şi literatura franceză. Încă din perioada când era în Franţa, devine colaborator la „Convorbiri literare”, chiar  din primul an de apariţie a revistei. El este primul care face cunoscut folclorul iberic în România şi care traduce „Don Quijote”, de Cervantes. Poeziile lui de început sunt influenţate de Dimitrie Bolintineanu şi Vasile Alecsandri. A fost coproprietar al „Curierului de Iaşi”şi a colaborat cu articole polemice, din însărcinarea Societăţii „Junimea” al cărui membru a fost din 1871. El este cel care l-a susţinut pe N. Iorga, pentru a-şi continua studiile peaste hotare şi la efectuarea călătoriilor de documentare ştiinţifică.

A tradus numeroase capodopere ale literaturii universale. A fost inspector şcolar şi autor de manuale şcolare. Membru corespondent al Academiei (1887). A militat pentru promovarea valorilor autentice în cultura românească. În concepţia sa, numai „fidelitatea oglindirii” poate conferi unei literaturi caracter naţional, excepţie făcând în oarecare măsură poezia. Credincios acestui principiu, a combătut, de pe poziţii junimiste, ignorarea specificului naţional în literatura română a anilor 1860-1870.

În cariera didactică a încurajat valorilor tinere (unul dintre ei fiind Nicolae Iorga, amintit mai sus). A tradus, transpundând cu fidelitate în româneşte, numeroase capodopere ale literaturii franceze (Lamartine, Moliere, Musset), germane (Schiller) şi engleze (Byron). Lui se datoresc şi traducerile din literatura antichităţii (Anacreon, Virgiliu, Tibul, Ovidiu) şi, de asemenea, numeroase opere din literatura spaniolă. A scris o gramatică a limbii latine, foarte răspândită, bazată pe metoda comparativ-istorică, pe care a utilizată şi la cursurile predate la universitate. Dintre scrierile sale amintim: „O noapte”, „Din Moldova”, Poetului V. Alecsandri”, „Zafira”, „Despre originea artei dramatice la greci şi istoria ei până la Pericle”, „Martira inimei”, „Tranzacţiuni literare şi ştiinţifice”, „Osânditul din Chillon”, „Împreunarea Corintului”, „Cântecul clopotului” ş.a.

Articolul precedentCARTE – TEATRU – FILM – SPECTACOLE – EVENIMENTE CULTURALE
Articolul următorVoinţa Ion Creangă inaugurează un stadion nou