Personalitatea săptămânii / Medicul Eugen I. Mironescu

Ioan I. Mironescu (pseudonimul literar al lui Eugen I. Mironescu) (n. 13 iunie 1883, Tazlău, județul Neamț – d. 22 iulie 1939, Tazlău) a fost nu numai un scriitor important al vremii sale ci şi medic, profesor de dermatologie la Facultatea de Medicină din Iași și deputat. Eugen Ioan Mironescu a fost al doilea copil al soților Ioan Mironescu, învățător în satul Tazlău, și Sofia (născută Honcu). A urmat școala primară în localitatea natală ;i Piatra Neamţ, după care și-a făcut studiile liceale la Liceul Internat şi Liceul Naţional  din Iași. În 1905 s-a înscris la Facultatea de Drept și la cea de Medicină din Iași, dar n-a urmat efectiv decât cursurile celei din urmă. În 1912  își susține doctoratul în medicină și ulterior se specializează în dermatologie la Berlin. Este numit profesor la Facultatea de Medicină în 1921 post pe care îl va ocupa până în1939, devenind și șeful Clinicii de Dermatologie de la Spitalul Sfântul Spiridon.

Eugen Ioan Mironescu a înființat la Tazlău un sanatoriu pentru „…reconfortarea persoanelor cu surmenare fizică sau morală” prin care s-au perindat nume de seamă ale literaturii române precum Sadoveanu, Panait Istrati, Ibrăileanu, Topîrceanu, Otilia Cazimir. Începând cu 1930 Eugen I. Mironescu s-a angajat în activitatea politică, fiind ales deputat în Parlament din partea Partidului Național-Țărănesc. Repede deziluzionat de demagogia și minciuna care dominau viața politică, demisionează din acest partid. De altfel, o latură importantă a activităţii lui Mironescu, scriitorul, este cea de intelectual şi cetăţean cu atitudine democratică şi vederi progresiste. Ea ne este dezvăluită de universitarul Ilie Dan într-un articol din revista “Convorbiri literare”: “Studentul Eugen-Ioan Mironescu a participat, împreună cu alti colegi, la răscoalele țărănești din 1907, fiind arestat la Hârlău și judecat la Iași. Aceste împrejurări în care unul din participanţi la eveniment a devenit eroul povestirii Furtună veteranul (apărută în nr. 3, 1908, din „Viata românească”) explică și viitoare optiuni și manifestări ale medicului-scriitor în viata socială și politică din vremea sa.Astfel, în 1909, fiind președinte al Societătii studenţilor, el a organizat o grevă a studenţilor mediciniști iar revendicările lor au fost prezentate chiar ministrului din acea vreme – Spiru Haret.

În 1913 a participat, ca medic, la campania din Bulgaria, din 1916, în aceeasi calitate, la primul război mondial (mobilizat ca medic la Spitalul nr. 4 de contagioși din Iași), iar în 1919 a funcţionat ca medic primar de specialitate la Spitalul balnear din Chișinău”. Din 1930, scriitorul-medic Eugen I. Mironescu s-a angajat și în lupta politică, fiind ales deputat în Parlament din partea Partidului Naţional-Țărănesc. S-a convins însă destul de repede că demagogia si minciuna dominau activitatea membrilor săi, parlamentarul mărturisind deschis deziluzia și revolta, chiar în Curriculum vitae, cu aceste cuvinte care se potrivesc în întregime clasei politice din România anului 2010: „M-am convins înc-o dată că-n ţara noastră, din nefericire, în epoca în care trăim nu sunt zece oameni care să fie pătrunşi de convingerile cu care s-împăunează, că minciuna şi făţărnicia stau la baza oricăror manifestări politice”. Drept urmare, în urma tristei experienţe, el a demisionat din partidul condus de Nicolae Lupu.