0:00

Personalitatea săptămânii: Draga Olteanu Matei. Marea doamnă a teatrului românesc, la ceas aniversar, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Reprezentantă de frunte a generației de aur din teatrul şi filmul românesc, Draga Olteanu Matei împlineşte, săptămâna viitoare, la 24 octombrie, o vârstă frumoasă şi rotundă. Marea doamnă a teatrului românesc are în spate o carieră impresionantă – aproape 60 de ani pe scenă sau pe ecran -, jucând în peste 90 de filme, în peste 50 piese de teatru și peste 100 roluri în televiziune – un palmares cu care foarte puţine actriţe de vărsta ei se pot mândri. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” în 1956, iar în luna septembrie a aceluiași an a debutat în piesa “Ziariștii” de Alexandru Mirodan. De-a lungul carierei sale a jucat roluri memorabile în multe piese de teatru: “Coana Chiriţa” după Alecsandri, pentru care a scris și un scenariu de film în două serii (Coana Chirița – 1986 și Chirița la Iași 1987), “Gaițele” de Kiriţescu (1977), “Hagi Tudose” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, “Domnișoara Nastasia” de G. M. Zamfirescu, “Pisica în noaptea de Anul Nou” de D. R. Popescu, “Autorul e în sală” de Ion Băieşu etc. Pe scena Teatrului Național a mai jucat în “Azilul de noapte” de Maxim Gorki, în “Crima pentru pământ”, o dramatizare după romanul cu același nume al lui Dinu Săraru. A făcut o carieră plină de succes și în Televiziune unde a avut apariții memorabile în programele de varietăți și de Revelion. A făcut un cuplu memorabil cu regretatul Amza Pellea jucând-o pe Veta, soția lui Nea Marin, în numeroase show-uri TV și în filmul artistic “Nea Marin miliardar”. După pensionarea sa din Teatrul Național, din anul 2007, s-a retras la Piatra Neamţ, unde a înființat compania teatrală “Teatrul Vostru”. A fost decorată la 30 mai 2002 cu Ordinul Naţional  “Steaua României” în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.  A semnat scenariile filmelor “Patima” (1975) – în colaborare cu George Cornea, “Dumbrava minunată” (1980), “Coana Chirița” (1986), “Chirița în Iași” (1987), a obţinut cele mai importante premii din cariera unui actor: Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră – 2010, Premiul de Excelență al Revistei VIP – 2005; Premiul UNITER pentru întreaga activitate – 2004; Premiul TVR și PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru Cea mai iubită actriță – 2003; ACIN (pentru “Ilustrate cu flori de câmp” și “Filip cel bun”) – 1975. Despre părinţi, marea actriţă povesteşte: Mama nu-mi dădea nimic de-a gata, mă lăsa să văd care e viaţa, aşa am fost educaţi, cu toate că înainte de război noi o duceam foarte bine, trăiserăm foarte bine, dar trebuia să ne învăţăm cu greutăţile. Tata a  fost un tip foarte  sever, a făcut armată cu mine, dar mi-a prins foarte bine”. Draga Olteanu Matei îşi aminteşte de colaborarea cu nemuritorul Amza Pellea: Amza a făcut un personaj naţional. Eu am jucat-o pe Veta în Nea Mărin. Mi-am dorit foarte mult şi mi-a fost teamă să nu-mi ia rolul o altă colegă. Chiar am vorbit cu Amza şi îi spuneam: să ştii că aş fi fost foarte supărată dacă nu mă alegeai pe mine. Adevărul e că eu întâlnesc foarte multă iubire şi ofer la rândul meu toată inima mea, tot sufletul meu. Mă bucur mult de dragostea pe care mi-a arătat-o publicul, e cel mai mare cadou” mărturisea marea actriţă într-un interviu. Să-i urăm LA MULŢI ANI!

Articolul precedentCalendar (18-24 octombrie 2013)
Articolul următorRegulament nou la CJ Neamţ

1 COMENTARIU

  1. Din pacate o mare DOAMNA, nu se baga in noroi( politica). Draga Olteanu a dovedit ca actrita poate fi,chiar buna, dar nu si o mare doamna. Pacat !

Comentariile sunt închise.