Nu-i zi dată de la Dumnezeu să nu se scrie file noi de poveşti nemuritoare despre cum se mânăresc licitaţiile în România. Fenomenul a luat o aşa amploare încât te minunezi când o licitaţie se dovedeşte corectă. Combinagii noştri s-au rafinat, s-au consolidat. Blaturile cu „mână moartă” sunt, cum s-ar zice, clasicizate. Dacă în trecutul nu foarte îndepărtat mesajele în legătură cu câştigătorul prestabilit se transmiteau cu oarece fereală, în anii din urmă aranjamentele de acest gen au devenit perfect transparente. Jucătorii calificaţi din piaţă, concurenţi în aparenţă, ştiu precis unde să nu calce. Împărţirea victoriilor, a teritoriului şi ierahiile cunoscute, dar nrecunoscute, meritau demult a fi aprofundate, de pildă, de Consiliul Concurenţei. Avea şi are suficiente argumente şi pârghii legale pentru a interveni decisiv în piaţă fără a concura procurorii anticorupţie. Ocazional, când briganzii licitaţiilor o făceau prea lată, aflam şi noi în termeni seci, oficiali c-a fost descoperit nu-ştiu-ce aranjament, altfel ştiut de tot poporul. Între timp, ca să nu mai priceapă nimeni nimic din operaţiunile de capturare a banului public, s-au pus bazele unei noi profesii neoficiale: contestatar profesionist de licitaţii. Subiectul e la fel de bine cunoscut ca aranjamentele. Corectarea regulilor de contestare, în acest an, a rezolvat şi nu prea o serie de probleme. Combinagii de carieră îşi vedeau de drumul lor, de licitaţiile trucate focalizate pe banul public.
Dacă pe onor anchetatorii de la DNA îi ţine să extindă, să ducă până la capăt unul dintre ultimele deranjuri majore, anume nu doar anchetarea câştigătorilor de contracte blătuite, ci şi a „mâinii (mâinilor) moarte” de la licitaţii – parcă, parcă începi să întrevezi alte înţelegeri, de boicotare a licitaţiilor. Tupeul de-a intra, bucată cu bucată, peste aceşti – la urma-urmei – complici atacă la baza eşafodajului afacerilor politice, acolo unde încolţesc toate „culturile” de firme.
Feudalilor consacraţi, nu obligatoriu şi plimbaţi prin faţa camerelor de filmat, asta le mai lipsea. Ei interpretează orientarea spectaculoasă a DNA ca pe un atac direct la rezervele lor strategice. Câţiva au prins deja a mârâi. Nici nu se putea o altă recunoaştere a halului, a proporţiilor luate de autoîmproprietărirea lor cu hălci din ţară, la pachet cu tot ce mişcă pe-acolo şi cât mai mulţi, dacă se foarte-foarte mulţi bani din aceia publici. Cazanul montat de DNA pe foc, fierbe. „Mâna moartă” e acolo.
Viorel COSMA
