0:00

Un tânăr de 22 de ani din Grințieș a avut parte de multe ”aventuri” în noaptea de 11 spre 12 iunie. A furat un autoturism din curtea unui localnic, l-a condus cam 3 km și, când a vrut să întoarcă, l-a izbit într-un podeț de la intersecția drumului național cu drumul județean care duce la Bistricioara.

”Conducătorul auto a fost depistat și în urma verificărilor efectuate a rezultat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar cu ocazia testării alcoolscopice a reieșit că avea o concentraţie alcoolică de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

”Performanță”: a furat o mașină, a condus-o 3 km și a băgat-o într-un podeț, ZCH NEWS - sursa ta de informații”În urma accidentului nu au rezultat victime, cercetările fiind continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, distrugere din culpă, conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului”.

Culmea este că toată săptămâna trecută, polițiștii rutieri din tot județul au fost angrenați în acţiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului. Nu s-a întâmplat, însă, să fie vreun echipaj prin zonă, care să-l fi oprit pentru testare pe tânărul în cauză înainte de a fi avariat mașina. În schimb au avut ”ghinion” alţi 25 de șoferi (din 1.056 opriți pentru verificări) care au rămas fără permis pentru că au fost prinși la volan sub influența alcoolului. (C.M.)

Articolul precedentISU şi… marţi – 13, la Piatra Neamţ, Târgu Neamţ şi Roman
Articolul următorDemisie din Consiliul Local Bălțătești: „Nu vreau să mai aud de politică!”
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Sa vedeti cum se circula in zona blocului 40 si cum nimeni nu vede si nu aude . Politia e ca si inexistenta . Trec in viteza cu masina si atat .

Comentariile sunt închise.