0:00

Şoferul, care a ucis un bătrân pe zebră, a fost arestat

Constantin Dumitru Toma (21 de ani) din comuna Alexandru cel Bun a fost arestat de Judecătoria Piatra Neamţ, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului. În seara de 18 noiembrie, individul, care s-a urcat beat la volan, n-a avut răbdare să aştepte la o trecere de pietoni din cartierul Dărmăneşti, a încercat să depăşească două maşini staţionate ca să acorde prioritate pietonilor, a lovit una din ele şi apoi a intrat în plin în doi bătrâni de 77 de ani care traversau. Bărbatul a fost rănit foarte grav şi a murit, iar femeia a scăpat cu răni uşoare, la fel ca şi şoferul primei maşini staţionate. Individul iresponsabil a fost reţinut imediat de poliţişti, acum e arestat, dar are dreptul să conteste măsura la tribunal.

Viol de domiciliu cu repetiţie – 30 de zile după gratii

Vasile Văduva de 37 de ani, din Cândeşti, a fost arestat de magistraţii Judecătoriei Piatra Neamţ, pentru că nu a respectat obligaţiile impuse de instanţă prin măsura controlului judiciar. Individul este protagonistul unei adevărate telenovele, în care a fost implicat, în repetate rânduri, un poliţist de la postul comunal, chemat să calmeze spiritele. Bărbatul are obiceiul de a „uita” să mai plece din casa unei femei care, în disperare de cauză, a sunat la poliţie. Prima dată n-a vrut să depună plângere împotriva lui, a doua oară a răsuflat uşurată când poliţistul l-a luat şi l-a dus acasă pe Văduva, însă a treia oară – când individul i-a spart geamurile şi l-a lovit pe poliţistul chemat să-l potolească, n-a mai fost de glumă. Văduva a fost dus la judecătorie cu propunerea de arestare, însă magistraţii au dispus să fie cercetat în libertate, sub control judiciar. Printre alte interdicţii, i s-a pus în vedere să nu se mai apropie de casa femeii, lucru pe care Văduva nu l-a făcut şi, în seara de 13 noiembrie, a fost reclamat din nou pentru violare de domiciliu. Pe 19 noiembrie, judecătorii au decis să înlocuiască măsura controlului judiciar cu arestarea pentru 30 de zile.

Furturi de sezon: lemne de foc fără acte

În seara de 19 noiembrie, poliţiştii din Grinţieş, împreună cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Poiana Teiului, au oprit în trafic un camion care transporta material lemnos. La volan se afla un bărbat de 49 de ani, din Topoliceni, care nu avea nici aviz de însoţire, nici documente echivalente pentru cantitatea de 9,5 mc lemn foc fag. Marfa a fost confiscată şi predată ocolului silvic, iar şoferul a fost amendat cu 2.000 de lei. În aceeaşi seară, aceiaşi poliţişti au oprit o autoutilitară condusă de un bărbat de 44 de ani din Pipirig, în care erau 2,5 mc lem tot fără acte de proveniență. Şi în acest caz încărcătura a fost confiscată şi lăsată în custodia Ocolului Silvic Poiana Teiului, iar şoferul amendat pentru transportul ilegal de material lemnos. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili provenienţa lemnului.

Grupaj de C. MIRCEA

Articolul precedentTelekom vine clădirea Poștei din Roman
Articolul următorCu ochii pe reduceri