0:00

… pe scurt …, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Tâlhar din Piatra Neamţ, prins în Elveţia

Ionuţ B. (17 ani) din Piatra Neamţ, condamnat la internare în Centrul Educativ Târgu Ocna pe o perioadă de 3 ani, a fost prins în Elveţia la sfârşitul lunii septembrie. Acum două zile, individul a fost extrădat şi preluat de o escortă a Poliţiei Neamţ, care l-a condus la locul de detenţie, unde trebuie să execute sentinţa. Ionuţ B. a fost condamnat pentru că, în seara de 3 martie 2013, împreună cu 2 prieteni, a atacat un bărbat de 60 de ani, care se afla într-o staţie de autobuz, şi i-a luat telefonul mobil.

Bagaj furat din tren, recuperat la Roman

Poliţiştii de la Biroul Judeţean de Transporturi au fost sesizaţi, în seara de 16 octombrie, despre faptul că o femeie a rămas fără geanta de voiaj, în trenul Focşani-Suceava, iar hoţii este posibil să fi coborât în Gara Roman. În timpul unei acţiuni făcute în ianuarie 2014 în gara respectivă, poliţiştii luaseră la ochi două femei, cărora le stabiliseră identitatea. Acum, au stabilit că exact ele – una de 45 de ani şi cealaltă de 32 de ani, coborâseră din tren având asupra lor o geantă la fel ca aceea reclamată furată. Le-au făcut o vizită la domiciliu şi au găsit bagajul, pe care l-au recuperat. Cele două „doamne” sunt cercetate pentru furt.

Un poştaş s-a ciocnit violent de o autoutilitară

Un poştaş din Piatra Neamţ, care se pare că fusese cinstit cu ceva de băut, s-a rănit grav, în după-amiaza de 16 octombrie, după ce-a intrat, cu bicicleta, într-o autoutilitară staţionată pe strada Horia. Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, a fost transportat la spital, unde a fost internat. Având în vedere că accidentul s-a petrecut în timpul programului de lucru, poliţiştii au anunţat Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Tone de fân în flăcări

În după-amiaza de 16 octombrie, în jurul orei 15, pompierii din Piatra Neamţ au fost chemaţi la o gospodărie din satul Almaş, comuna Gârcina, unde ardea un stog mare de fân. Militarii au lucrat două ore şi jumătate pentru stingerea incendiului şi pentru protejarea altui stog la fel de mare (cam 6 tone) aflat în apropiere. La intervenţie au paricipat 3 săteni şi un membru al SVSU Gârcina. Incendiul a izbucnit din cauza unor copii care s-au jucat cu focul. Două ore şi jumătate mai târziu, pompierii au fost chemaţi la Bozieni unde ardea o fânărie. „La locul indicat s-au deplasat 9 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, plus 3 voluntari ai SVSU Oniceni, cu o autospecială de stins incendii”, a declarat slt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. „La sosirea militarilor, ardea depozitul de furaje, construit din stâlpi de lemn, cu învelitoare din plăci de azbociment, situat în apropierea grajdului, construit din lemn. Forţele de intervenţie au protejat grajdul şi au acţionat timp de 4 ore pentru lichidarea incendiului, în urma căruia au ars 15 tone de fân”. Pompierii au stabilit drept cauză a incendiului  „focul deschis în spaţii deschise”, altfel spus curăţenia de toamnă care se termină adesea cu incendierea frunzelor şi, câteodată, cu pagube în gospodăriile oamenilor.

Grupaj de C. MIRCEA

Articolul precedentLuni, la Biblioteca Judeţeană „Kirileanu”, Lansare de carte Varujan Vosganian
Articolul următorPSD Neamț cere scuzele lui Iohannis pentru profesori