* „Eu nu spun că a încălcat legea, dar nu a procedat corect”, a declarat Gh. Dumitroaia, directorul Complexului Muzeal Neamț
* „Nu mă las până nu le citesc toată biblioteca”, a răspuns Marius Irimia
După ce pietreanul Marius Irimia a descoperit, la jumătatea lunii octombrie, lângă Piatra Neamț, 279 de monede romane de argint conducerea Complexului Muzeal Neamț a sesizat Poliția și Direcția de Cultură în legătură cu faptul că, modul în care s-a făcut descoperirea contravine legii. În 22 octombrie, reprezentanți CMN și polițiștii au mers la locul unde a fost făcută descoperirea pentru verificări. De la CMN, directorul Gheorghe Dumitroaia a încercat să refacă traseul tezaurului care a ajuns la București, asta după ce a recunoscut că din punct de vedere procedural declararea descoperirii a fost făcută în temeiul legii.
„Pe 14 noiembrie, din ceea ce am găsit noi pe net și din ceea ce mai lasă domnul să înțelegem, a fost în teren. Pe 15 a venit la noi și ne-a predat 10 monede. Ne-a spus că le-a descoperit în zona Tazlău și că a mai descoperit și alte obiecte în zona fostului sat Felești, sat dispărut, din comuna Miron Costin, în zona Romanului. Pe 16 octombrie domnul Irimia merge din nou în teren, găsește acest tezaur, undeva în apropiere de locul unde au fost găsite cele 10 monede. În dimineața zilei de 17 se duce la București să le predea Muzeului Național, cred eu, pe considerentul că va lua o sumă mai mare”.
Legislație vs. rigoare arheologică
În Legea 182 din 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil se menționează că „Autorii descoperirilor întâmplătoare, care au predat, în condiţiile prevăzute la alin. (1) (au anunțat în 72 de ore primarul localității – n.r.), bunurile descoperite, au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea bunului, calculată în momentul acordării recompensei, iar, în cazul unor descoperiri arheologice de valoare excepţională, se poate acorda şi o bonificaţie suplimentară de până la 15% din valoarea bunului”. Directorul CMN susține că descoperirea nu este întâmplătoare și că cel care a dat peste tezaur este un fin cunoscător și un pasionat de arheologie care a știut unde să sape. „Trece pe la noi și din când în când își face simțită prezența cu obiecte din anumite zone. Sunt descoperite de el cu prilejul unor cercetări de teren, cu ajutorul detectorului de metale. În urma vizitelor din anumite zone, chiar din perimetrul unor situri arheologice, au rezultat niște piese care ne-au fost aduse la muzeu conform legii”, a adăugat Dumitroaia. Litera legii spune despre detectoarele de metale că „utilizarea lor în situri arheologice, în zonele de interes arheologic prioritar şi în toate zonele cu patrimoniu arheologic reperat sunt permise numai pe baza autorizării prealabile emise de Ministerul Culturii şi Cultelor”. Pietreanul nu a căutat într-un sit arheologic, dar de la CMN ni se spune că acest lucru nu îl scutește de faptul că a știut despre potențialul arheologic, fapt evidențiat și în volumele de specialitate. „Dealul respectiv a fost reperat în repertoriul arheologic, chiar dacă nu este un sit arheologic propriu-zis”, a mai declarat Dumitroaia. Ducându-ne din nou pe firul legii aflăm că „zonele cu patrimoniu arheologic reperat, delimitate şi instituite conform legii, beneficiază de protecţia acordată zonelor protejate, precum şi de măsurile specifice de protecţie prevăzute de prezenta ordonanţă” (art.5 alin.7 din ordonanța 43/2000). Reperat a fost, dar despre delimitare și instituire nu s-a spus nimic. „Legislația în vigoare nu a avut în vedere acest aspect. Eu dacă am de făcut un diagnostic arheologic trebuie să cer autorizație de la Ministerul Culturii”, a mai spus Dumitroaia.
Ambiția căutătorilor, supărarea arheologilor
Supărarea specialiștilor este aceea că săpăturile pot compromite anumite informații istorice. Pe de altă parte, unele comori riscă să nu fie scoase la suprafață pentru că nu sunt bani pentru săpături, ori nu sunt specialiști, ori că legea, chiar dacă există, este una interpretabilă. Abia ieșit de la Muzeu, după o întâlnire amicală cu dl. Dumitroaia, Marius Irimia părea binedispus. A povestit cum dl. Dumitroaia a admis că locul în care a săpat nu e sit – ”E o semnalare asupra lui, din vremea lui Matase, dar nu este sit și nici nu-l poate declara sit” -, cum a discutat cu polițiștii care se ocupă de caz, după sesizarea de la muzeu – ”Am vorbit și cu polițistul de la Patrimoniu și mi-a zis «Dom’le, nu-i problemă», că au fost acolo și au făcut raport și i-l trimit dlui Dumitroaia la muzeu”. ”Așa-i normal, până la urmă. Eu am fost la muzeu, muzeul a făcut sesizare, poliția s-a dus acolo cu specialiști de la muzeu, au văzut, au constatat… Eu i-am spus dlui Dumitroaia că mi-a fost afectată imaginea publică prin declarațiile sale și a promis că, săptămâna viitoare, după ce se întoarce de la București, va găsi o cale prin care să repare acest lucru”, a adăugat Marius Irimia. În paralel, căutătorul de comori, deși îl muncesc niște gânduri să se lase de pasiunea care i-a adus necazuri în ultimele zile, continuă să studieze volumele pe care le împrumută de la Muzeu. A fost și ieri, se duce și azi și, după cum a declarat cu hotărâre ”Nu mă las până nu le citesc toată biblioteca”. Până la definitivarea verificărilor parteneriatul ciudat dintre căutătorul de comori și Complexul Muzeal Neamț funcționează. Ieri, Marius Irimia a mai adus o piesă din cele descoperite și i-a fost acceptată. Gheorghe Dumitroaia și-a anunțat intenția de a merge la București și de a discuta despre unele aspecte din lege, dar și pentru a convinge conducerea Muzeului Național să trimită tezaurul în județul mamă, unde a fost descoperit.
Marian TEODOROF
