Medicii de familie propun contracte separate și direct cu finanțatorul încheiate de persoanele asigurate și neasigurate în sistemul public de sănătate. Ei consideră că o astfel de măsură ar duce la normalizarea relațiilor în medicina primară. În plus, pacienții ar avea posibilitatea unui dialog direct cu reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) și negocierea unor beneficii.

“Am cerut contractul cu Casa să se facă direct cu pacientul, pentru că ei (n.n. – casa de asigurări) se erijează în a fi reprezentanții pacientului. Poate așa și pacienții vor înțelege care le sunt drepturile și care sunt obligațiile lor. La mine la cabinet pereții sunt plini cu drepturile și obligațiile pacienților, dar nu le citește nimeni. Acum, contractul nu este negociat cu ei. Și nu există nici o comunicare, pentru că finanțatorul face ce vrea cu banii, îi împarte cum vrea, iar la urmă toată lumea spune că nu sunt bani pentru Sănătate. Deși banii sunt în sacul cel mare, banii din contribuții ajung într-un mare sac, laolaltă cu bugetul de stat”, afirmă dr. Mihaela Carmen Covrig, președinta Patronatului Medicilor de Familie Neamț.

Pe de altă parte, medicii nemțeni, și nu doar, sunt sătui de birocrația la care sunt obligați și se plâng că nu au timp să acorde consultația pacientului în timpul celor 15 minute alocate, conform contractului. Iar când se blochează sistemul informatic ce validează pe loc serviciul medical, eventuala rețetă sau bilet de trimitere, și toată lumea așteaptă “verde” din partea serverului, practic tot programul la cabinet, din ziua respectivă, este dat peste cap. Oamenii sunt nevoiți să aștepte, ori să vină a doua zi, medicii riscă să nu-și valideze activitatea și să nu-și primească banii. (C.I.)

pietricica turism

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here