0:00

Ordinea pe buletinele de vot de la Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiLa Biroul Electoral de Circumscripție Roman s-a făcut tragerea la sorți a ordinii de pe buletinele de vot pentru alegerile parțiale din 11 iunie, alegeri care vor decide primarul municipiului Roman. La data încheierii depunerii candidaturilor s-au consemnat patru candidați care s-au înscris în cursa pentru ocuparea fotoliului de primar. Și-au depus candidaturile reprezentanți ai PSD, PNL, USR și PMP.

În urma tragerii la sorți, ordinea de pe buletinele de vot va fi următoarea: poziția 1 – Radu Samson (USR), poziția 2 – Marius Neculai (PSD), poziția 3 – Lucian Ovidiu Micu (PNL) și poziția 4 – Elena Chelmuș (PMP).

Specialiștii afirmă că foarte importantă este și poziția candidatului pe buletinul de vot, existând zone ”mai vizibile” și zone ”ascunse”. Se apreciază că cele mai vizibile sunt primele două poziții de pe pagina a III-a a buletinului de vot, spre deosebire de ultimele poziții de pe pagina a II-a, care sunt mai ”ascunse”. Cea care stabilește cum vor fi realizate buletinele de vot, cu alte cuvinte câți candidați vor fi tipăriți pe o pagină sau dacă va fi o singură pagină pe care să fie tipăriți toți, este prefectura. Este prematur să se afirme că vreunul de candidați ar fi avantajat de poziția de pe buletinul de vot. Vom afla în curând modelul de buletin de vot.

Pentru alegerile parţiale din 11 iunie pentru alegerea primarul municipiului Roman campania electorală a început sâmbătă, 27 mai, şi durează 14 zile, până în data de 10 iunie, la ora 7.00. Procesul de votare va începe în data de 11 iunie la ora 7.00 şi se va închide în aceeaşi zi la ora 21.00.

Conform ultimelor reglementări, alegătorii pot vota doar la secția la care sunt arondați și numai dacă au carte de identitate ori buletin de identitate de Roman. Informații despre sediul secțiilor de votare și delimitarea pentru fiecare în parte găsiți la următoarea adresă: http://primariaroman.ro/alegeri_locale_2017/2017-05-25_dispozitie_delimitare_SV_ANEXA.pdf

(D.A.)

 

Articolul precedentŞedinţă ordinară liniștită la Consiliului Judeţean Neamţ
Articolul următorATENŢIE! De pe 6 iunie încep inspecțiile speciale pentru titularizare!
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.