0:00

OPC Neamţ: Nu toate produsele eco sunt ceea ce par a fi, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* s-au aplicat 3 amenzi în valoare de 4.500 lei

În perioada 10.02 -14.02.2014 s-a efectuat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea şi etichetarea produselor alimentare ecologice. Au fost cuprinşi în acţiune 16 operatori economici -magazine de produse naturiste, supermarketuri şi farmacii, constatându-se abateri de la prevederile legale privind protecţia consumatorilor la 15 dintre cei verificaţi.

1. Din punct de vedere al calităţii produselor  comercializate, la un singur operator economic  s-a constatat  faptul că se comercializa produsul ovăz decorticat ecologic, în pungi a 500 g, cu ambalajul deteriorat.

2. În ce priveşte modul de informare a consumatorilor s-a constatat:

a)  Conform Regulamentului European în vigoare, termenii ”eco” şi “bio” se interzice a fi folosiţi dacă produsul nu răspunde exigenţelor prevăzute şi nici ca denumire comercială, inducând în eroare consumatorii.

S-a constatat că 3 operatori economici comercializau produse alimentare, care nu sunt certificate ca fiind ecologice, dar la care denumirea mărcii sau denumirea produsului conţine termenul BIO – suc de goji + complex de 10 superfructe, ceai de slăbit, un supliment alimentar.

b) Lipsa inscripţionării informaţiilor obligatorii referitoare la producţia ecologică (nu este aplicată sigla ecologică a UE şi nu apare indicaţia locului unde s-a cultivat materia primă agricolă) s-a constatat la 3 operatori economici, la produsele urmatoare : ulei de măsline de provenienţă Grecia, cafea verde certificată ecologic, pachete a 100 g, de provenientă Peru, oţet BIO din vin alb, sticle a 500 ml, de  provenienţă Franţa, suc de merişoare BIO, produs în Elveţia

3. Referitor la respectarea prevederilor privind etichetarea alimentelor, abateri s-au constatat  la 7 operatori economici: legumele proaspete – cartofi ecologici şi ceapă ecologică, preambalate sub diferite mărci,  erau prezentate la comercializare sub un acelasi afiş de prezentare, gemuri căpşuni, măceşe, merişoare şi oţet balsamic, la care informatia privind indicaţia locului unde s-a cultivat materia prima agricolă nu a fost tradusă în limba română, sirop de merişoare (afine roşii) cu inscrisul BIO ECOLOGIC, îmbuteliat în sticle a 0,5 l, produs în Austria, cu înscrisurile ilizibile (caractere  neimprimate corect), iar pe eticheta cu traducerea în limba română, era menţionat  “A se consuma de preferinţă înainte: vezi data înscrisă pe ambalaj“, pe eticheta originală nu exista această menţiune, iar pe ambalaj nu era aplicată nici o dată, suc de merişoare BIO, produs în Elveţia, la care în lista ingredientelor sunt înscrise: extract de ceai din frunze de mesteacăn 53%, suc de merişoare 30%, vacc vitis – idaea, concentrat de agâm; biscuiţi cu alune de pădure şi biscuiţi cu unt şi migdale, de provenienţă Germania, la care indicaţia locului unde s-a cultivat materia prima agricolă nu a fost tradusă în limba română.

Ca urmare a abaterilor constatate s-au dispus măsurile de  oprire temporară de la comercializare a 85 kg produse ecologice în valoare de 1.746 lei şi oprire definitivă de la comercializare a 2 kg produse ecologice în valoare de 42 lei. S-au aplicat 3 amenzi contravenţionale în valoare de 4.500 lei şi 14  avertismente.

Sfaturi pentru consumatori

* La cumpărarea produselor alimentare ecologice acordaţi atenţie deosebită la aspectul produsului;
* Urmăriţi modul de etichetare al produselor alimentare ecologice, care trebuie să conţină următoarele elemente: denumirea sub care este vândut alimentul; lista cuprinzând ingredientele; cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente, care dau specificitate produsului; cantitatea netă pentru alimentele preambalate; data durabilităţii minimale sau, în cazul alimentelor care din punct de vedere microbiologic au un grad înalt de perisabilitate, data limita de consum; denumirea sau denumirea comercială şi sediul producătorului sau ale ambalatorului sau ale distribuitorului înregistrat în UE; instrucţiuni de utilizare, atunci când lipsa acestora poate determina o utilizare necorespunzătoare a alimentelor; concentraţia alcoolică pentru băuturile la care aceasta este mai mare de 1,2% în volum.

* Suplimentar etichetarea trebuie să mai conţină, obligatoriu, următoarele elemente: numărul de cod al autorităţii sau al organismului de control care reglementează activitatea operatorului care a desfăşurat cea mai recentă operaţie de producţie sau procesare; sigla Comunităţii în cazul produselor alimentare preambalate; în cazul în care se utilizează sigla Comunităţii, o indicaţie a locului unde s-a cultivat materia primă agricolă din care se compune produsul apare în acelaşi câmp vizual cu sigla, sub una dintre următoarele forme, după cum este cazul: “Agricultura UE”, atunci când materia primă agricolă a fost cultivată în UE; “Agricultura non-UE”, atunci când materia agricolă primă a fost cultivată în ţări terţe; “Agricultura UE/non-UE”, atunci când o parte din materia agricolă primă a fost cultivată pe teritoriul Comunităţii, iar altă parte a fost cultivată în ţări terţe.
* Nu cumpăraţi produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie înscrierea, la locul de comercializare a datei durabilităţii minimale/datei limita de consum şi a ingredientelor alergene;
* Refuzaţi produsele alimentare ecologice pe care nu este înscrisă data durabilităţii minimale/data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită;
* Nu cumpăraţi produse alimentare ecologice din locuri neautorizate; comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificaţi tranzacţia comercială şi riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea.

Comisar Şef Adjunct, Vlad CIUREA

Articolul precedentSărăcie făcută scrum
Articolul următorFC Ceahlăul, între dorință și putință