0:00

Oameni amenințați cu toporul într-un bar din Bicaz, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Judecătoria Bicaz

Un tânăr de 19 ani, din Bicaz, a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi, 25 septembrie, va fi prezentat în fața unui procuror, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, după ce-a făcut scandal într-un bar din localitate. S-a întâmplat duminică, 23 septembrie, când s-a îmbătat și a amenințat clienții din local cu un topor. „Ulterior, una dintre persoanele prezente a sesizat poliţia, moment în care tânărul a fugit. La scurt timp, acesta a fost depistat şi condus la sediul poliţiei în vederea audierii.  În urma probării activităţii infracţionale, poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Neamţ. Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, pentru comiterea infracțiunilor de ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a precizat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. (C.M.)

Articolul precedentPlutonierul Asmarandei – 4 medalii de aur la Campionatul European
Articolul următorUn microbuz a virat într-un autoturism cu 5 oameni
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.