0:00

O tânără a murit înecată cu mâncare în Centrul Păstrăveni, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiActualizare: „Tânăra P.C., în vârstă de 26 de ani, era beneficiară a Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Păstrăveni din decembrie 1994, ea fiind diagnosticată cu encefalopatie infantilă prin factori genetici, retard psihic sever, tulburări de comportament, oligofrenie gradul III și sindrom extrapiramidal (paralizie a mișcărilor voluntare, tulburări grave de deglutiție, spasm). A fost internată în centru întrucât mama acesteia precum și frații săi suferă de retard psihic și oligofrenie și nu putea fi îngrijită în familie”, a precizat Magda Vasilache, purtătorul de cuvânt al DGASPC Neamț. ”Tragicul incident s-a produs miercuri dimineață, în timp ce se servea micul dejun. Din cauza afecțiunilor de care suferea, tânăra avea un meniu special, mâncând doar alimente pasate. La un moment dat, a luat din farfuria unui alt beneficiar o bucățică de drob cu care s-a înecat. S-a sunat de urgență la 112 iar cadrele medicale ale centrului au aplicat manevra Heimlich, fără succes însă. Ambulanța a ajuns foarte repede și medicii au încercat tot posibilul pentru salvarea tinerei, fiind efectuate manevre de resuscitare timp de 45 de minute. Din păcate, la ora 9.00 a fost declarat decesul, fiind anunțat despre acest lucru, conform procedurilor, Postul de Poliție Păstrăveni, care la rândul său a sesizat Serviciul de Medicină Legală și Parchetul. Joi, 10 august, s-a efectuat necropsia, concluziile medico-legale stabilind că decesul beneficiarei a fost cauzat de insuficiența respiratorie acută, asfixie mecanică prin conținut alimentar.

Tânăra a mai trecut prin incidente similare (înaintarea în vârstă conducând la agravarea afecțiunilor) dar de fiecare dată a fost salvată fie de personalul medical al centrului, fie de cadrele medicale de la Ambulanță”.

Una dintre tinerele îngrijite la Centrul de Recuperarea și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Păstrăveni a făcut stop-cardio respirator, după ce s-a înecat cu mâncare, în dimineața de 9 august. Echipajul medical de pe ambulanța chemată să-i acorde ajutor a încercat, fără succes, s-o resusciteze, așa că a fost pronunțat decesul. Tânăra avea mai multe probleme de sănătate și era hrănită doar cu mâncare pasată, pentru că avea dificultăți de deglutiție.

În centrul de la Păstrăveni sunt 202 tineri, cu vârste între 20 și 38 de ani, care suferă de boli neuropsihice.  Unii, 27 la număr, au și afecțiuni asociate, nu se pot deplasa și trebuie spălați și hrăniți. În această categorie se încadra și tânăra care a murit. Mai multe despre centrul de la Păstrăveni puteți citi aici.

C.M.

 

Articolul precedentAmical CSM Roman- CSM Ceahlăul 3-2 (1-2)
Articolul următorCimentul Bicaz, calificare în turul secund al Cupei României
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.