0:00

Mulți fi-vor suprinși să afle cât de puțini din rândul publicului larg or să fie impresionați, în această perioadă, de o schimbare de statut a lui Gheorghe Ștefan în legătură cu libertatea sa. Impresionați, mișcați, îngrijorați au cine fi, în special din rândul asociaților, al celor care l-au cultivat, prea-mărit și protejat atâta amar de vreme. Personalitatea și anvergura sa impuneau un tratament diferențiat, nu în fața legii, dar măcar rupt de atmosfera acestui octombrie în flăcări. Aglomerația de pe banda rulantă ce duce la DNA estompează inclusiv diferențele dintre „vedetele” considerate a fi aceeași categorie. Nu seamănă unul cu altul nici de sunt prinși în același dosar, sub aceleași acuzații, nici de-ar da declarații comparabile asistați de același avocat. Nici extragerea lor din aceleași loc, din smârcurile unde afacerile se varsă în politică, și invers, nu-i lasă la fel de îmbibați în murdărie – de fiecare s-a prins în mod diferit. Pecețile puse ori câștigate în ani accentuează diferențele.

Primarul pietrean, cel puțin prin traseul urmat în viața publică și modul în care a dobândit o putere colosală, nu seamănă cu nimeni din România. Soarta i-a zâmbit și s-a jucat cu soarta, nu numai a lui, ci și a altora. Votul pietrenilor l-a mandatat să-i conducă, dar n-a durat mult și mandatele cu repetiție s-a transformat într-un pretext, într-o justificare acoperitoare. Politica avea să se dovedească foarte ușor de învârtit, de combinat pentru cineva călit în înfruntările cu granzii din fotbalul cooperatist. Implementarea unei cooperative politice a venit de la sine. Retrogradările, promovările, laurii și beneficiile se tocmeau după reguli comparabile, fără a ține cont de culorile echipelor. Puterea creștea de la o zi la alta. Puterea aduce bani, însă și întreținerea ei costă. Aici trebuie căutat echilibrul – unii îl găsesc, alții nu. Când puterea te conduce pe cărări tot mai tentante, rămânerea în joc, la parametri de liniște competitivă, nu mai poate fi garantată de nimeni. Întinderea tot mai accentuată spre aranjamentele mustind de bani publici n-are cum trece neobservată la nesfârșit. Iată, așadar, suficiente motive justificative pentru a întări individualitatea și individualizarea lui Pinalti. Restul sunt pagini de istorie contemporană cunoscute, multe neluate în seamă vreodată. Măsura în care vor completa sau nu niște dosare de anchetă ține de știm-noi-cine. Știm, de asemenea, că a jubila zgomotos la aflarea noilor trasee parcurse de Ștefan aduce și a descătușare. Doar că vinovățiile reținute de public, presă și dușmani în sarcina lui au o problemă: așteaptă confirmarea sau infirmarea în condițiile legii.

Viorel COSMA

Articolul precedent„Muguri de campioni” la Târgu-Neamț
Articolul următorProbleme cu șăfii.

1 COMENTARIU

  1. In ce an a fost chemat prima oara la DNA?Are legatura cu anumite alegeri care au avut loc?Mai tineti minte suma vehiculata de a fi trimisa la centru- „gura targului”?Niciodata nu am crezut in coincidente!!!!

Comentariile sunt închise.