0:00

O femeie a lovit un bătrân cu maşina şi-a plecat acasă, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn bătrân, de 71 de ani, din Ceahlău, s-a dus la cabinetul medical din comună, în ziua de 5 ianuarie, şi i-a spus doctorului că a fost lovit de o maşină. Imediat medicul a anunţat poliţia.

„La fața locului s-a deplasat imediat un echipaj care a stabilit faptul că în jurul orei 10:15, în timp ce bărbatul de 71 de ani, din localitate, se deplasa pe partea dreapta a DJ 155F, a fost acroșat de un autovehicul, care circula in aceeași direcție de mers cu cea a pietonului, respectiv Durău-Bistricioara”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Imediat după impact conducătorul auto a oprit și a discutat cu victima, după care și-a continuat deplasarea, fără a anunța evenimentul”.

Iniţial şi şoferul, şi victima au plecat la casele lor, dar după vreo două ore pe bătrân au cam început să-l doară oasele, s-a hotărât să se ducă la medic şi aşa s-a aflat despre accident.

În dimineaţa de 6 ianuarie, după investigaţiile de rigoare, poliţiştii au stabilit că şoferul vinovat de producerea accidentului este o femeie, de 38 ani, din Poiana Teiului. Autoturismul a fost găsit în curtea casei, având avarii specifice unui impact. Femeia va fi cercetată pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

C. MIRCEA

Articolul precedentBOBOTEAZA LA PIATRA NEAMŢ * GALERIE FOTO
Articolul următorHCM Roman – HC Zalău 25 – 23 (11 – 10) * ALTE REZULTATE * CLASAMENT
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.