0:00

„Calitatea” infractorilor pare să scadă odată cu valoarea societăţii, dacă luăm în calcul puţinele „lovituri” bine ţintite, cu prejudicii considerabile şi mulţimea de mărunţişuri care se transformă în dosare penale. Nemaivorbind de faptul că, în cazul unor infracţiuni, furturile bunăoară, legea permite împăcare părţilor, deci poliţia funcţionează exact ca o firmă de recuperări. La tâlhărie, însă, fiind violenţă la mijloc, nu se pune problema de împăcare, dar nici pedepsele nu sunt de speriat. Începând cu măsurile preventive. Un tânăr de 20 de ani, din Piatra Neamţ, reţinut pe 28 septembrie, pentru comiterea unei tâlhării, nu a fost arestat, ci a primit control judiciar pentru 60 de zile. „Din cercetările efectuate, a reieşit că, la data de 28 septembrie, tânărul ar fi deposedat prin acte de violenţă, un bărbat de 49 de ani, din Piatra Neamţ, de suma de 72 de lei”, a declarat agentul Georgiana Moşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi înapoiat persoanei vătămate. În baza probatoriului administrat, poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Neamţ”.

Tânărul a scăpat, însă, doar cu cele 24 de ore de arest. Dacă mai comite vreo infracţiune în timpul celor 60 de zile de control judiciar, indiferent de prejudiciu, primeşte garantat mandat de arestare. (C.M.)

Articolul precedentL3 Sănătatea Darabani-CSM Ceahlăul 0-2 (0-0) * REZULTATE * CLASAMENT
Articolul următorÎnjunghiat în burtă, un tânăr s-a dus singur la spital
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.