0:00

Nemţencele, o victorie şi o înfrângere, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Echipa de handbal a LPS Roman, junioare I, pregătită de antrenorul emerit Ioan Holban, a început foarte slab, cu o înfrângere, scor: 22-46 cu ASC Școala 181 SSP Bucureşti, campioana României, primul turneu semifinal, grupa a II-a, competiţie care se desfăşoară în Bucureşti, organizatoare fiind Colegiul Tehnic Media Bucureşti. Joi, 3 aprilie, LPS Roman a învins cu 37-29 pe CSȘ Târgu Neamţ, colegă de serie în prima fază a competiţiei şi care a avut o poziţie mai bună în clasament la încheierea fazei amintite, în seria A.

Echipa din Târgu Neamț, pregătită de profesorul Cristinel Bursuc, a învins în primul joc, formația gazdă, Colegiul Tehnic Media București, cu 34-32, astfel că ambele formații nemțene păstrează șanse de calificare la cel de-al doilea turneu semifinal, întrucăt mai au nevoie, teoretic, de o victorie. Iată programul grupei din Capitală: sâmbătă (5 aprilie) / Roman – Plopeni (ora 11), Târgu Neamţ – Ploieşti, Media Bucureşti – Șc. 181 Bucureşti; duminică (6 aprilie) / Ploieşti – Roman, Plopeni – Media Bucureşti, Șc. 181 Bucureşti – Târgu Neamţ. (C.S.)

Articolul precedentIlie este nemulţumit
Articolul următorBiblioteca „Kirileanu”, monitorizată video