0:00

NEAMŢ: Veşti bune pentru profesori / Se reiau gradațiile de merit, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDupă un an de pauză, cadrele didactice din Neamț vor primi anul acesta gradații de merit. Anul trecut, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean au fost alocate de la Ministerul Educației aproximativ 30 de locuri pentru gradații, dar acestea au fost „înghețate”. Motivul, așa cum au spus atunci inspectorii școlari, ar fi fost acela că nu puteau fi împărțite în mod obiectiv, dat fiind faptul că erau foarte mulți candidați.

„Povestea este mai veche. Din 2010, gradațiile se acordă pe o perioadă de 5 ani. Perioada pentru acordarea gradației le-a fost prelungită cu un an și abia în acest an cadrele didactice vor ieși din gradație. Avem deja calendarul și îl vom transmite în școli. Până pe 27 februarie, trebuie să trimitem în teritoriu fișele de evaluare”, a precizat prof. Elena Laiu, inspector școlar general adjunct al IȘJ Neamț.

Așa cum a amintit prof Laiu, vestea cea bună vine pentru cadrele didactice auxiliare care nu au mai primit gradații de merit de ani buni de zile, iar în acest an vor intra și ei în cursă. Așa cum reiese din datele puse la dispoziție de IȘJ Neamț, aproape 900 de cadre didactice primesc au gradații de merit. O gradație de merit, pentru omul din spatele catedrei înseamnă 25% din salariul de bază. Graficul desfășurării concursului pentru acordarea gradațiilor de merit:

* 2-20 martie – Întocmirea și depunerea dosarelor la unitatea școlară;

* 23-31 martie – Trimiterea dosarelor, spre analiză, la Inspectoratul Școlar;

* 1-22 aprilie – Analiza dosarelor;

* 23 aprilie – 13 mai – Acordarea punctajelor;

* 14-15 mai – Apobarea listei de Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar

* 18 mai – Afișarea listei la avizierul inspectoratului școlar

* 19-20 mai – Depunerea contestațiilor;

* 21-25 mai – Soluționarea contestațiilor;

* 26-27 mai – Stabilirea ponderii gradației de merit pe categorii de personal și validarea rezultatelor finale;

* 28-29 mai – Înainterea listei către Ministerul Educației;

* 11 august – Emiterea ordinului ministrului Educației Naționale.

La concurs se pot prezenta cadrele didactice și cele didactice auxiliare, cu o vechime în mediul preuniversitar de cel puțin 4 ani și care s-au remarcat prin rezultate deosebite în perioada 1 septembrie 2009 – 31 august 2014 și care au primit calificativul „Foarte bine” în fiecare an școlar din perioada evaluată. Candidați pentru gradațiile de merit pot fi și cadrele didactice care, în perioada 1 septembrie 2009 – 31 august 2014, au ocupat funcții de conducere, de îndrumare și control. Personalul didactic din învățământ care beneficiază de gradație de merit până la 31 august 2015 poate participa la un nou concurs. La criteriile pentru acordarea gradației cel mai mult (80%) cântărește „criteriul activităților complexe cu valoare instructiv-educativă”. Excepție face personalul de conducere. În cazul acestuia, cea mai mare pondere (40%) este dată de „criteriul privind creșterea prestigiului unității de învățământ”. Anul acesta, se așteapă ca aproximativ 200 de persoane de cadre didactice din Neamț să încheie iasă din perioada acordării gradațiilor. (M. TEODOROF)

Articolul precedentNEAMȚ: Hora Unirii, jucată și sub Cetate
Articolul următorBACĂU: HREBENCIUC, un nou dosar!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.