0:00

NEAMŢ: Trei jucători de la FC Ceahlăul nu au carte verde, ZCH NEWS - sursa ta de informații
ZE MARIA şi Renzo ROSSI

FC Ceahlăul debutează în returul Ligii I, sub comanda antrenorului Ze Maria luni, 23 februarie, de la ora 18:00, pe teren propriu, când va primi replica formaţiei CFR Cluj, în prima etapă din retur.  Încă din prima etapă, antrenorul brazilian are probleme de lot. Jucătorilor Rafael Kneif, Wellyson şi Francisco, nu le-a venit cartea verde, ce le dă dreptul de joc în campionatul Ligii I, însă se speră în rezolvarea situaţiei până la ora jocului. Pe lângă cei trei jucători brazilieni, Ceahlăul i-a mai transferat în această iarnă pe Christian Chirieletti, Sialmas (AO Platania), Markovic (FK Rad), V. Balint (Rapid), Alessandro Vono(Livorno) şi Daniel Stana (Săgeata Năvodari), acesta din urmă fiind în litigiu cu CFR Cluj. Pietrenii au pierdut, în această iarnă, jucători importanţi precum: Dumitraş, tranferat pe 100.000 de euro la Craiova, Andrei Marc, al cărui recurs la cererea de a deveni liber de contract se judecă joi, 26 februarie şi Vlad Achim, ce a depus şi el cerere pentru a deveni liber de contract. Alături de cei doi foşti căpitani, au fost puşi pe liber mai mulţi jucători pe care Ceahlăul s-a bazat în tur, dar care nu au fost de acord să renunţe la pretenţiile salariale, precum Mândruşcă, Onciu, Ţepeş, Ichim şi Pavel, ultimul alegând să joace la SC Bacău. (Mihai STOIAN)

Articolul precedentNEAMŢ: Bătrână de 100 de ani, salvată din foc de vecini
Articolul următorNEAMŢ: Uite cine vrea să îl detroneze pe Generalul Stan!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.