0:00

NEAMŢ: Târgu Neamţ – Şi acum încotro?, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAsociația Puzzle OptimEast organizează luni, 6 aprilie, începând cu orele 10:00 în sala de lectură a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” proiectul: Și acum încotro?

Proiectul se adresează elevilor în anii terminali și nu numai din cele trei licee din oraș. Este o activitate unde tinerii intră în contact cu persoane ce activează în domenii precum:   Organizat ca o continuare a proiectului Citește succesul ce a avut loc în luna octombrie a anului trecut, Și acum încotro? are drept scop oferirea unui mic ajutor elevilor ce vor finaliza studiile liceale în curând în a se decide la ce facultate vor merge, ce vor să facă pe viitor.

La eveniment vor participa persoane din domenii precum: poliție/apărare (Ichim Liviu), arte plastice (Cârcei Costel), educație/ profesor (Corduneanu Anca), jurnalism, IT, medicină, știinte politice/ voluntariat (Urzică Loredana), încadrarea pe piața muncii/ AJOFM (Radu Raluca).

Datorită scopului proiectului și a necesității unei astfel de activități în organizarea evenimentului ni s-a alăturat Cercul de Sociologie Dimitrie Gusti de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”.

Inițiativa ce marchează și un an de la înființare este sprijinită și de Biroul de Turism Târgu Neamț care s-a arătat interesat și încântat să ne ofere un mic ajutor în organizarea acestui eveniment.

„Mă adresez acelor elevi, printre care mă număr și eu, pentru care alegerea facultății pe care o vor urma li se pare una imposibila, sau cel puțin greu de luat. E și normal, având în vedere că de această decizie depinde, teoretic, viitorul nostru și ni se pune o greutate imensa pe umeri când suntem nevoiți să luăm o decizie. Trebuie să ținem cont și de ceea ce ne place să facem, și de domeniile de actualitate pe piata muncii și de mulți alți factori. Dacă unul din domeniile care vă interesează se află printre cele pe care le vom prezenta la acest eveniment, sau pur și simple aveți nevoie de un sfat, o părere, vă invităm să discutați direct cu persoane ce activează din fiecare domeniu pentru a afla avantaje, dezavantaje și multe alte lucruri specifice fiecăruia. Faceți asta pentru voi, pentru a vă convinge dacă merită sau nu să urmați o anumită facultate. Vă așteptăm cu drag” – Gabriela Pavăl, coordonator proiect. (ZCH NEWS)

Articolul precedentProcesiuni de Florii la Piatra Neamţ, Târgu Neamţ, Roznov şi Ceahlău! Află programul şi traseele!
Articolul următorNEAMŢ: Patron din Piatra Neamţ, implicat într-un accident aviatic
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.