0:00

NEAMŢ: SCM Craiova – HCM Roman (06.05; 18:00), ZCH NEWS - sursa ta de informațiiHandbalistele de la HCM Roman vor juca astăzi, 6 mai, împotriva celor de la SCM Craiova, meciul al doilea din sferturile de finală ale play-off-ului Ligii Naţionale. Partida va avea loc de la ora 18:00, în Sala Polivalentă din Craiova. Craiovencele au nevoie de o victorie cu Romanul pentru a duce confruntarea în decisiv, după ce în prima partidă au fost învinse cu scorul de 27-21. Dacă fetele de la SCM Craiova vor câştiga partida de astăzi, a treia partidă se va disputa joi, 7 mai, tot în Bănie, de la ora 18:00.

Lotul romaşcan s-a antrenat luni în localitate, la ora disputării partidei, iar marţi dimineaţă a plecat spre Craiova. Seara, romaşcancele s-au acomodat cu sala din Bănie. Singura indisponibilitate este cea a Danielei Băbeanu, care acuză dureri la genunchi. Celelalte jucătoare din lotul romaşcan sunt apte de joc şi dornice de a obţine victoria.

“Ne dorim să tranşăm calificarea, în favoarea noastră, încă din jocul care va avea loc în 6 mai. Venim după un joc şi un rezultat foarte bune în meciul tur. Cu siguranţă, vom aborda meciul de miercuri cu aceeaşi determinare, atitudine şi dorinţă de a învinge. Echipa are un moral bun, prin prisma rezultatelor bune, în serie, din perioada recentă. Dorim să confirmăm forma arătată printr-un rezultat care să ne înscrie pe lista echipelor participante în cupele europene, al doilea an la rând. SCM Craiova este una dintre echipele puternice din Liga Naţională, lucru pe care l-a arătat de la începutul campionatului”, a declarat antrenorul HCM Roman, Florentin Pera. (ZCH NEWS)

Articolul precedentIAŞI: „NU TRECE DINCOLO!” – campanie cu recomandări pentru pietoni
Articolul următorACTUALIZARE BOTOŞANI: Şeful Poliţiei sub control judiciar! Comunicatul DNA detaliază acuzele procurorilor!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.