0:00

NEAMȚ: Primarul de Borca, obligat să „strice” dispensarul, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Ovidiu Geo Niţă

Sătul de discuţiile iscate de „dispariţia” şcolii vechi din Sabasa, a cărei prăbuşire a fost constatată, oficial, în septembrie anul trecut, Ovidiu Geo Niţă, primarul de Borca, a cerut nu doar declasarea acestui imobil, ci şi a dispensarului uman. Solicitarea de scoatere din lista monumentelor a Casei Diaconescu a fost discutată în şedinţa Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 7 Suceava, de acum două zile.

„După cum mă aşteptam, cererea edilului a primit răspuns nefavorabil şi, mai mult, i s-a recomandat să readucă monumentul la starea iniţială”, a declarat Rocsana Josanu, directoarea Direcţiei pentru Cultură Neamţ.

„În septembrie anul trecut, fostul director de la Cultură, dl. Predescu a fost la Borca şi a văzut toate clădirile de patrimoniu, iar ulterior a făcut o verificare Inspectoratul de Stat în Construcţii. După control, ISC i-a pus în vedere proprietarului să refacă elementele de arhitectură până pe 31 decembrie 2014. Termenul este deja depăşit, însă având în vedere recomandarea comisiei, i-am trimis domnului primar atât procesul verbal al şedinţei, cât şi recomandările. Membrii comisiei au stabilit că modificările aduse construcţiei nu sunt ireversibile şi monumentul poate fi salvat”.

Plicul nu a ajuns încă la Primăria Borca, aşa că primarul a primit vestea direct de noi.

„Fostul primar nu s-a înţeles cu medicul şi n-a făcut nimic la dispensar”, ne-a declarat Ovidiu Niţă.

„Ploua peste tot. Am făcut acoperişul şi am placat pereţii cu polistiren, ca să-i izolăm. Clădirea aia este dispensar din 1953 şi, de-a lungul anilor, i s-au tot adus modificări. Nu ştia nimeni că e monument, nici în PUG-ul primăriei nu figura ca monument. N-am să las lucrurile aşa, pentru că nu am bani să-l refac. Dacă trebuie, mă duc la Ministerul Culturii să mă lămurească şi pe mine cineva de ce este monument. Eu n-am bani de salarii, am ajuns demult la fundul sacului şi din iunie cred că închid primăria”.

Statutul de monument i-a fost acordat Casei Diaconescu atât datorită vechimii (este ridicată în secolul XIX), cât şi elementelor de arhitectură, care astăzi nu mai există, dar pot fi refăcute, după cum cred specialiştii. (Cristina MIRCEA)

Articolul precedentNEAMŢ: Întreceri sportive pentru elevi
Articolul următorDragoș Chitic: ”Piatra Neamț se descurcă și fără PSD”
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.