0:00

NEAMŢ: Mircea Cărtărescu la HUMANITAS, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiLibrăria Humanitas Piatra Neamț și Ceainaria Teaz​ vă invită sâmbătă, 21 martie, de la ora 18:00, la o nouă seară de carte. Este vorba despre ultimul titlu semnat Mircea Cărtărescu – „Fata de la marginea vieții”. Participă Adrian G. Romila.

„Unele dintre micile istorii adunate aici sunt basme, altele povestiri, altele, până la urmă, fragmente de jurnal. Toate sunt în definitiv amintiri, reale sau inventate. Nu imagini ale realităţii, ci ale minţii care o decupează din hiperrealitatea noastră de toate zilele. Au fost presărate până acum în multe dintre cărţile mele, în alte contexte şi cerând o altă lectură. M-am gândit să le strâng, pentru plăcerea cititorului, între coperţile unui singur volum, nu pentru că aş crede foarte mult – deşi cred – în calităţile prozei scurte, ci mai ales pentru că am o credinţă de neclintit în poezie. N-am prea avut de ales în alcătuirea acestei culegeri de «povestiri alese». Am lăsat doar să intre texte de o lungime rezonabilă, pe care m-am amuzat să le aşez într-o ordine oarecare, dar altfel le-am lăsat să colaboreze, să se alieze, să se înfrunte, să se submineze-ntre ele ca orice grup de necunoscuţi adunat între zidurile unei odăi. Sperând ca până la urmă să iasă de-aici mallarméanul «beau livre»“ – Mircea Cărtărescu. (ZCH NEWS)

Articolul precedentUPDATE IAŞI / NEAMŢ: Trenurile Regiotrans au fost oprite din circulaţie! Rutele sunt preluate de CFR Călători!
Articolul următorNEAMŢ: „Ceaunul fermecat” la Târgul de Turism al României. GALERIE FOTO
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.