0:00

ACTUALIZARE NEAMŢ: Microbuz în cap de podeţ – 3 victime!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiACTUALIZARE: Accidentul în care a fost implicat microbuzul de Vaslui s-a soldat cu trei victime. Este vorba de un cuplu de 25 şi 26 de ani, care a fost diagnosticat cu traumatism toracic şi contuzie abdominală şi de o femeie de 50 de ani care, de asemenea, a suferit o contuzie abdominală. Potrivit cadrelor medicale, rănile nu sunt grave.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Un microbuz de Vaslui, care venea din Italia, a intrat într-un capăt de podeţ, duminică (24 mai) dimineaţa, la Petru Vodă. Poliţiştii au stabilit că şoferul, care era foarte obosit, a adormit la volan.

„Trei pasageri au fost răniţi uşor, doi dintre ei au fost transportaţi la spital, iar al treilea a refuzat pentru că avea doar nişte zgărieturi”, a declarat comisarul şef Cezar Asandei, şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Neamţ.

Câteva ore mai târziu, un bărbat din Tupilaţi, care s-a urcat băut la volan, a dat în marşarier şi a lovit un pieton. Omul a căzut pe un drum comunal şi s-a lovit la ambele mâini, aşa că a fost transportat la spital pentru investigaţii. Şoferul a fost testat şi a rezultat că avea o concentraţie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cu puţin înainte de ora 15, un alt accident s-a petrecut la Bodeşti. De astă dată, se pare că este vorba despre unul grav. Un bărbat a pierdut controlul asupra direcţiei autoturismului pe care îl conducea, a intrat într-un stâlp şi apoi în gardul şcolii. (C. MIRCEA)

Articolul precedentNEAMŢ: Tânăr „studios” în vizită la Centrul de Cercetări Biologice Stejaru! La furat!
Articolul următorNEAMŢ: Bărbat în flăcări, din cauza unei scame!
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.