0:00

NEAMŢ: General-maior în retragere decorat de preşedintele Iohannis, ZCH NEWS - sursa ta de informații
General-maior în retragere Neculai Pruteanu, preşedintele ANVR Neamţ

Președintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, 24 aprilie, decretul de decorare a mai multor generali în retragere, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, informează Administrația Prezidențială, citată de Agerpres. Între cei decoraţi se numără şi generalul-maior în retragere Neculai Pruteanu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, filiala Neamţ.

„Astfel, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, în semn de înaltă apreciere pentru devotamentul şi spiritul de sacrificiu dovedite pe câmpul de luptă, pentru profesionalismul de care au dat dovadă în întreaga carieră militară, domnul Președinte Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, domnului general-maior în retragere Vasilache Romu-Dumitru, Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, domnului general de brigadă în retragere Conţeanu Petre, și Ordinul Virtutea Militară în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, domnului general de brigadă Sandu Temistocle. De asemenea, domnul Președinte Klaus Iohannis a acordat Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, domnului general-locotenent în retragere Didulescu Constantin, domnului general-maior în retragere Ispas Constantin, domnului general-maior în retragere Pruteanu Neculai, domnului general de brigadă în retragere Bădica Stan, domnului general de brigadă în retragere Birişiu Ioan, domnului general de brigadă în retragere Dobrescu Florea, domnului general de brigadă în retragere Dreptate Teofil, domnului general de brigadă în retragere Mancaş Constantin, domnului general de brigadă în retragere Mărăcine Constantin, domnului general de brigadă în retragere Popa Ionel, și domnului colonel în retragere Iogu Atanasie Nicolae. Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Apărării Naționale, domnul Mircea Dușa”, se precizează în comunicatul de presă al Preşedinţiei României. (ZCH NEWS)

Articolul precedentBOTOŞANI: Drum neasfaltat, pentru care e necesară rovigneta!
Articolul următorBACĂU: Braconaj cu armă artizanală
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.