0:00

NEAMŢ: Fost primar condamnat la muncă, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Constantin FOLTEA

Curtea de Apel Bacău a pus punct, repede, procesului în care fostul primar de Dulceşti, Constantin Foltea, a fost judecat pentru corupţie şi a lăsat în „picioare” sentinţa de la Roman, cu excepţia confiscării unor bani. Aşadar, Foltea a rămas cu o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de 4 ani, timp în care obligaţiei de a „frecventa programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune” şi de a presta ”o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Primăriei Comunei Dulceşti, judeţul Neamţ”. În caz că nu îndeplineşte la virgulă aceste obligaţii riscă să piardă beneficiul suspendării şi să ajungă la arest exact pentru 2 ani şi 8 luni.

Fostul primar nu a scăpat nici de despăgubirile de 25.000 de lei pe cre trebuie să le achite Elenei Teslaru şi lui Vasile Sârbu, în schimb a scăpat de confiscare sumei de 12.469,29 lei reprezentând “contravaloarea terenului de 708 (şaptesuteopt) mp obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 21.11.2007 de Biroul Notarului Public Lumiţa Tănase din mun. Roman”.

Fostul primar a trecut prin anchetă şi prin proces pentru o afacere din perioada 2006-2007, când moştenitorii unui sătean, 3 la număr, ar fi trebuit să împartă terenul care li se cuvenea, în suprafaţă totală de 1.800 mp. Unul dintre ei a vrut o parcelă în altă parte, iar primarul i-a aprobat schimbul, iar suprafaţa iniţială a fost vândută, prin hotărâre de consiliu local, către SC Foltea SRL; firma administrată de soţia primarului. Ceilalţi doi moştenitori, care au aflat de afacere, l-au reclamat pe primar, au cerut despăgubiri morale la proces şi iată că le-au obţinut. (C. MIRCEA)

Articolul precedentUPDATE NEAMŢ: Accident teribil la Ocol / Transmoldavia n-a „putut” prezenta licenţa
Articolul următorNEAMŢ: Elevii de la „Rareș”, calificați în semifinala concursului „Public Speaking”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.