0:00

Peste 9,9 milioane de lei, fără TVA, pune statul la bătaie în județul Neamț pentru programul „Corn și Lapte”. Elevii și preșcolarii nemțeni vor trebui însă să-și aducă în fiecare zi pachete de acasă până spre sfârşitul primului semestru pentru că respectivul program se află încă în faza de evaluare a ofertelor.

Neamț: fără corn și lapte în școli în următoarele două luni, ZCH NEWS - sursa ta de informații„În județul Neamț, sunt 49.322 de beneficiari, elevi și preșcolari, care ar trebui să primească corn și lapte pe parcursul anului școlar 2018-2019. Deocamdată, ofertele depuse de furnizori se află în faza de evaluare, conform procedurilor. Într-adevăr distribuirea în școli și grădinițe a cornului și laptelui este întârziată, dar acest lucru nu depinde de noi, noi am respectat toate termenele impuse de Guvern în privința acestui program. Valoarea totală a contractelor pentru județul Neamț se ridică la suma de 9.934.526,32 lei, fără TVA”, a explicat Nicoleta Husaru, purtător de cuvânt al Consiliului Județean Neamț.

Întârzierea cu care s-au organizat licitațiile pentru programul „Corn și lapte” provine din modificarea acestuia de către Guvernul României, care a decis să-l transforme în „Programul pentru Școli în România 2018-2019”, adăugând la cornul și laptele pe care îl primeau  elevii și preșcolarii în anii trecuți, mere sau alt fel de fructe. (I.Ș.)

Articolul precedentO bătrână de 89 de ani a ”fentat” doi hoți care i-au pătruns în casă
Articolul următorHoțul „păianjen”: a intrat pe geam și a furat 3 telefoane de 9.000 de lei
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.