0:00

NEAMŢ / BOTOŞANI: Poliţişti trimişi după ţigări, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPoliția Română a acționat, în perioada 16 – 27 februarie a.c., în sistem integrat, la nivel național, pentru descoperirea activităților ilicite din domeniul contrabandei cu țigări, se precizează într-un comunicat IGPR, citat de Agerpres. În urma activităților desfășurate, au fost ridicate peste 1.630.000 de țigarete, tone de tutun, precum și dispozitive artizanale de confecționat țigarete.

În ultimele două săptămâni, sub coordonarea de specialitate a direcțiilor centrale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au fost organizate mai multe acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat, la nivel național, la care au participat efective din structurile de investigarea a criminalității economice, combatere a criminalității organizate, investigații criminale, ordine publică, poliție rutieră, poliție transporturi și operațiuni speciale.

Acțiunile organizate au vizat, în principal, descoperirea activităților ilicite din domeniul contrabandei cu țigări, precum și identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care se sustrag de la plata taxelor aferente către bugetul de stat prin desfășurarea de operațiuni comerciale cu încălcarea legislației, fără evidențierea activităților comerciale.

Astfel, polițiștii au efectuat 93 de percheziții, au indisponibilizat 10 mijloace de transport, au confiscat 3 dispozitive artizanale și o mașină electrică pentru confecționat țigarete. De asemenea, au fost ridicate 1.635.020 de țigarete și aproape 9 tone de tutun.

Totodată, polițiștii au confiscat 363 de litri de alcool, 71.000 de lei, 750 de euro, 600 de parfumuri, 230 de perechi de pantofi sport, 205 de piese auto și de biciclete, susceptibile a proveni din furturi, un pistol cu aer comprimat, deținut ilegal și 16 plase de pescuit monofilament, a căror deținere este interzisă.

Acțiunile desfășurate de Poliția Română pentru protejarea mediului de afaceri împotriva activităților comerciale ilicite continuă și în perioada următoare.

EXEMPLE

*** La data de 26 februarie a.c., polițiștii au depistat pe raza județului Botoșani, un bărbat din Republica Moldova, care transporta cu un autoturism 104.800 de țigarete, fără acte de proveniență. Pe numele celui în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de colectare, deținere, producere, transport, prelucrare, depozitare, predare, desfacere și vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau destinate săvârșirii acesteia. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 57.640 de lei.

*** La data de 26 februarie a.c., polițiștii au depistat pe raza județului Neamț, o femeie, de 42 ani, care transporta cu un autoturism 51.160 de țigarete, precum și cantitatea de 18 litri alcool rafinat, fără acte de proveniență. Pe numele celei în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă și s-a luat măsura ridicării, în vederea confiscării, a țigărilor și alcoolului rafinat, iar autoturismul folosit în activitatea infracțională a fost indisponibilizat.

Articolul precedentNEAMŢ: Se simulează şi Bacalaureatul!
Articolul următorNEAMŢ: Zilele Ion Creangă la Târgu Neamţ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.