0:00

 

Neamț: Accident de muncă înfiorător, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn bărbat, în vârstă de 55 de ani, de profesie lăcătuș mecanic, a rămas fără o mână, sâmbătă, 6 august, după ce, așa cum au prezentat reprezentanții firmei angajatoare din Piatra-Neamț, acesta ar fi făcut o manevră de lucru greșită. Practic, omului i-a fost smulsă o mână, după ce s-a blocat între o bandă transportoare și un tambur. „În timpul funcționării benzii transportoare de deșeu hârtie, L.T., în vârstă de 55 de ani, a introdus mâna stângă pentru a executa o operație interzisă, aceasta fiindu-i prinsă între bandă și tambur. Din comunicarea evenimentului de către angajator scrie că a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, având mâna smulsă. Accidentul va fi cercetat de inspectori din cadrul ITM Neamț”, a precizat Petronela Iftime, reprezentant al ITM Neamț. Așa cum reiese din comunicatul de presă remis de Serviciul de Ambulanță Județean Neamț, firma angajatoare este SC Petrocart SA Piatra-Neamț. Omul a fost transportat cu ambulanța la SJU cu „amputaţie traumatică totală membru superior drept” și tranferat la Iași. (M.T.)

Articolul precedentACTUALIZARE FOTOGRAFII Un kilogram de droguri ascunse-n roata de rezervă!
Articolul următorANM: Răcire a vremii în intervalul 11-13 august
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.