0:00

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Neamţ a oferit conducerii Consiliului Judeţean Neamţ o diplomă şi un trofeu, mulţumire pentru sprijinul financiar excepţional asigurat în acest an pentru echipele de fotbal de la sate, aflate în Liga a IV-a şi a V-a. Cele două distincţii au fost aduse la Consiliul Judeţean de către Ioan Costin Toma, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Neamţ.

„Fotbalul are o arie de desfăşurare destul de largă, implicând foarte mulţi tineri, din rândul cărora se selecţionează viitorii sportivi de performanţă. În acest an, asociaţia noastră, care este neguvernamentală, a primit din partea Consiliului Judeţean Neamţ o sumă fabuloasă în raport cu anii trecuţi: 113.000 de lei. Am reuşit cu aceşti bani să achiziţionăm echipamente sportive complete de calitate, inscripţionate cu sigla CJ Neamţ şi astfel reuşim să promovăm mai bine imaginea judeţului, prin intermediul proiectului «Dezvoltarea fotbalului rural în judeţul Neamţ». Ne preocupăm de activitatea a 16 echipe din Liga a IV-a şi 18 din Liga a V-a şi echipele de juniori din campionatele judeţene. Pentru fiecare echipă s-au asigurat câte 16 echipamente plus două pentru portar, s-au achiziţionat peste şase sute de mingi, plase de porţi pentru echipele care au solicitat, am oferit cupe, medalii, diplome celor care susţin sportul nemţean. Le mulţumesc domnului preşedinte Constantin Iacoban, doamnei vicepreşedinte Emilia Arcan şi consilierilor judeţeni, pentru că ne-au fost alături pentru a primi această consistentă finanţare. Datorită dumnealor, fiecare echipă a primit circa 20.000 de lei finanţare, cam cât au primit în patru ani consecutivi până acum“, a declarat Ioan Costin Toma, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Neamţ.

Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a precizat că alocarea financiară s-a făcut cu scopul clar de a fi sprijinit sportul.

„Fotbalul este un sport practicat la scară largă, un sport care cooptează copii, tineri, adulţi şi este esenţial să facă lumea mişcare, să existe emulaţie, spirit de competiţie şi, la final, răsplată pentru cei care muncesc. Consiliul Judeţean susţine activităţile care au nevoie de ajutor şi care sunt de interes. Acum, că am fost felicitaţi pentru ajutorul dat de la bugetul judeţului, ţin să le mulţumesc sportivilor pentru munca lor şi să îi asigur că le suntem alături. Felicit şi conducerea federaţiei şi tuturor le doresc succes pe mai departe“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.

Articolul precedentPreşedintele CJ Neamţ, întâlnire cu managerii de spitale
Articolul următorS-a înfruptat din alcoolul de contrabandă pe care-l transporta!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.