0:00

La Spitalul Municipal de Urgență (SMU) Roman se dau tichete de vacanță, începând chiar din această lună. Primii care vor beneficia, la 15 iunie, de suma cuvenită pentru timpul lucrat în ultimul an de zile, din 1.450 lei impozabili cât este valoarea unui tichet, sunt angajații care au planificat concediul de odihnă în luna iunie. Lucru absolut normal și care mulțumește pe toată lumea, inclusiv spitalul care nu riscă să rămână fără o lețcaie la capitolul venituri proprii.

Model de bune practici de vacanță la Spitalul Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informații„S-a decis ca acordarea tichetelor de vacanță pentru angajații spitalului să se facă în tranșe, începând cu luna iunie. La noi concediile de odihnă sunt programate de anul trecut și din veniturile proprii ale spitalului vor fi acordate sumele aferente tichetelor de vacanță celor care în luna curs intră în concediu de odihnă. Sunt aproape 900 de angajați, fiecare va primi suma ce-i revine până în luna noiembrie 2018, termenul legal”, a declarat dr. Oana Onu, directorul medical al spitalului romașcan.

În timp ce colegii lor de la Roman primesc deja tichetul de vacanță, angajații de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Neamț nici măcar nu știu dacă vor primi acest supliment financiar. O decizie în această chestiune va fi luată în Comitetul Director al spitalului, care se va reuni zilele acestea, odată ce și dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, managerul interimar, s-a întors astăzi, 4 iunie, din concediu de odihnă, a treia oară în acest an.

Model de bune practici de vacanță la Spitalul Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Urmează să discutăm situația tichetelor de vacanță în Comitetul Director, trebuie analizat dacă sunt resurse din venituri proprii și trebuie hotărât exact cum anume vor fi acordate”, a spus dr. Daniela Burghelea, directorul medical al SJU Piatra Neamț.

Dorința conducerii spitalului trebuie să se și potrivească în socoteli cu bugetul de venituri proprii, grav afectat de nefuncționarea tomografului din ultimele două săptămâni. Investigațiile CT sunt principala sursă de câștiguri a spitalului, din care era achitată și rata lunară de leasing, destul de consistentă, de circa 90.000 lei, dar mai și rămâneau bani. Din datele oferite de SJU Neamț, reiese că anul trecut s-au realizat venituri proprii lunare de 110.000 lei. Anul acesta, spitalul a efectuat investigații tomografice contra cost în sumă de 23.740 lei în primele patru luni (tot cât cele decontate de Casa de Asigurări de Sănătate Neamț), în vreme ce suma încasată anul trecut din investigațiile plătite de pacienți este de 121.120 lei. Iar tomograful este doar una din sursele care asigură veniturile proprii.

Model de bune practici de vacanță la Spitalul Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiLa Spitalul Orășenesc Bicaz deocamdată nu sunt fonduri pentru tichete de vacanță, dar este așteptată suma reparatorie ce va reveni fiecăruia dintre angajații care au pierdut din venituri pe seama noului regulament de sporuri. Speranță au infirmierii, îngrijitorii, brancardierii, biologii, biochimiștii, personalul TESA și alte categorii care nu au avut salariile de bază majorate de la 1 martie (medicii și asistenții medicali), mai puțin muncitorii de întreținere. Finanțarea acestor compensații este acordată din bugetul local și a fost aprobată de Consiliul Local Bicaz. (C.I.)

Articolul precedentFemeie din Pipirig intoxicată cu apă din fântână * Îşi acuză vecinul
Articolul următorTârgu-Neamţ: Recompense pentru cetăţenii cu simţ civic
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.