0:00

Mănăstirea Neamț  va fi supravegheată atent, joi, 9 iunie, de Înălţarea Domnului, când se sărbătorește hramul, de către jandarmi, poliţişti şi lucrători ai ISU care vor asigura ordinea şi siguranţa publică.

„Totodată, jandarmii vor adopta măsuri specifice, astfel încât manifestările tradiţionale prilejuite de această sărbătoare creştină, ce se vor desfăşura la în zona lăcaşului de cult să se deruleze în condiţii de siguranţă, concomitent cu prevenirea faptelor antisociale şi soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la cetăţeni”, a declarat lt. Marius Gămănuț, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Neamț.

„Pe calea de acces către Mănăstirea Neamţ, mai multe echipaje ale poliţiei rutiere vor acţiona pentru fluidizarea circulaţiei. În acest sens, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să respecte indicaţiile agenţilor de circulaţie. În incinta mănăstirii şi în zona adiacentă lăcaşului de cult, jandarmii vor asigura ordinea publică pe timpul slujbei religioase şi vor realiza dispozitive de îndrumare a credincioşilor şi de asigurare a măsurilor de ordine”.

În fiecare an, la hramul Mănăstirii Neamț participă foarte mulți credincioși, iar în aglomerația creată se mai întâmplă să i se facă rău cuiva, să se piardă sau chiar să se fure obiecte. Tocmai de aceea militarii recomandă participanților „calm, înţelegere și comportament civilizat”. De asemenea, este bine ca oamenii să respecte indicaţiile forţelor de ordine, iar în cazul în care sunt victimele unor unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte trebuie să se adreseze direct jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau să sune la 112. (C.M.)

Articolul precedentBACĂU: Structura CJ * Cine va fi preşedinte?
Articolul următorVASLUI: Structura Consiliului Judeţean * PSD va avea ambii vicepreşedinţi
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.