0:00

După tranșarea părților din peneleu, se vede treaba că socoteala de pe Cuejdi cu cea de pe Dâmbovița seamănă ca ăsta den mijloc cu puii de la Avicola. Ideea după care se dorește o coagulare a peneleului în jurul unor oameni de nădejde se pare că se poate impune numai cu milităria den pod, pentru că de vorbă bună … se strâng semnături. Acuma, fie vorba între noi, oamenii ăștia nu realizează contextul politic și se pare că o să mai curgă apă pe Cuejdi până s-o mai ridica cineva peste actualul șăf, care în liniștea afișată în ultima vreme o dovedit că tace și face. Ceea ce nu-i rău.

 Schimbând registrul și ajungând în civilie, am râs strașnic pe noi când am auzit că o tânără duduie din orașul lui dom Harpa și-o băgat parteneru în spital pentru că o rămas însărcinată, cu toate că lua pastilele care făceau lucru ăsta imposibil. Cei drept cei doi s-au consultat cu cine trebe, creștinu le-o dat ce trebe, numai că mnealui știind că dama nu suportă păștilele, le-o luat el, după o judecata simplă, că dacă e pentru contra înseamnă că treaba o să fie cușher și dă-i bătaie. Acuma săracu e cu maxilaru-n sârme și organismu plin de anticoncepționale și sperăm să cetească o carte fără profesor ca să vază care-i treaba cu păștilele luate în fiecare zi.

 După ce s-o tras de alarmă că dealul Cozlii vine la vale, administrățiile s-o făcut mici și s-o rugat să nu plouă până mai trece buhu semnalului. În timpul ăsta, dom vice nou pus s-o descălecat prin șantiere, să vază lumea că se lucrează cu abnegație și în felul ăsta realizările de pe șes sunt mai valabile decât cele de pe coastă, care oricum anunță să vină la vale. Deci la o adică, tot s-o făcut ceva, ca să nu fie vorbe la proces. Aferim.

Articolul precedentPompierul-şef Niţică, o sursă de informaţii ascunse cu tupeu
Articolul următorPiața Centrală / A fost emisă autorizația de demolare