0:00

Microbuzul morții de la Viișoara avusese pană cu 3 zile înainte de accident, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiExpertiza în cazul accidentului de la Viișoara, în care și-au pierdut viaţa 9 oameni, în noaptea de 4 spre 5 aprilie, încă nu este gata. Polițiștii au încadrat din start accidentul ca având drept cauză o defecțiune tehnică. Din cercetările făcute a rezultat că microbuzul a avut pană exact la roata care s-a desprins, cu 3 zile înainte de accident. Șoferul, ajutat de amicii săi, a înlocuit roata cu cea de rezervă, însă în timpul operațiunii, autoutilitara a căzut de pe cric și butucul s-a lovit de asfalt. Când a fixat roata de rezervă, prezoanele n-au mai putut fi înșurubate până la capăt, dar n-ar fi fost o problemă, dacă bărbatul s-ar fi dus la o vulcanizare. Însă el a plecat la drum, de la Arad la Piatra-Neamț, iar pe drum prezoanele au cedat unul câte unul.  Când s-a rupt ultimul, microbuzul și-a pierdut roata a intrat pe contrasens, a rupt parapetul și a căzut în Bistrița. Dintre cei 10 ocupanți ai microbuzului, unul singur – un tânăr de 22 de ani, din Podoleni -, a scăpat cu viață. (C.M.)

Articolul precedentFestivalul „Lada cu Zestre”, trei zile de artă populară la Piatra Neamţ
Articolul următorRomașcanii au văzut autobiografia lui Ceaușescu
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.