0:00

Clubul Sportiv Școlar (CSS) Târgu-Neamț a participat cu succes, în perioada 11-12 martie, la Cupa Play Bacău la minifotbal, categoria 2008. Acest turneu a ajuns la a VI-a ediţie, adunând 18 echipe la start. CSS Târgu Neamţ a obținut locul al II-lea. Parcursul echipei din Târgu-Neamț a fost unul excepțional: 10-0 cu AS Play Bacău, 7-0 cu CS Nectar Iaşi, 2-1 cu Luceafărul Bucovina Suceava, 4-1 cu Dacia Unirea Brăila şi 4-3 cu Viitorul Buzău, în semifinale. În finală, CSS Târgu Neamţ a pierdut, cu 0-1, în faţa Politehnicii Iaşi.

Micii fotbaliştii din Târgu Neamţ „luptă pe teren ca nişte războinici”! 5 victorii în 6 meciuri!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiSportivii care au obținut această performanță sunt: BISTRICIANU VICTOR, PAVEL MIHNEA, BORDEA MARIO, FOCŞA EDUARD, URSACHE MATEI, SAVA ALBERT, FRĂSINEL NICOLAIE, FLOREA IUSTIN, MUNTEANU MARIO, NICULESCU AUGUSTIN, ISTRATE ALIN, PARASCHIV ANDREI, COTOR CRISTIAN, APOSTOL EDUARD.

Micii fotbaliştii din Târgu Neamţ „luptă pe teren ca nişte războinici”! 5 victorii în 6 meciuri!, ZCH NEWS - sursa ta de informații
MATEI URSACHE – cel mai tehnic jucător

Matei Ursache a reuşit performanța de a câştiga trofeul de „cel mai tehnic jucător” al turneului. La această competiţie, CSS Târgu-Neamț a obţinut şi premiul pentru „cea mai frumoasă galerie”, formată din părintii copiilor şi chiar suporteri ai echipei din oraş. Aceștia au încurajat echipa de la primul meci până la ultimul fluier din finală, echipa mulţumindu-le printr-un salut specific.

„Sunt extrem de mândru de «copilaşii mei» (aşa îmi place să-i numesc), pentru tot sacrificiul şi priceperea de care au dat dovadă fiind remarcaţi de toţi antrenorii celorlalte echipe. Am fost surprins plăcut să aud întâmplător o discuție dintre antrenorul echipei de la Brăila şi un părinte al unui copil de la aceeași echipă în care spuneam despre noi că «Târgu Neamţ practică un fotbal spectaculos deja la acest nivel» şi că «pe teren luptă ca nişte războinici». Auzind acestea nu pot decât să reafirm concluzia de la ultimul articol publicat de site-ul ZCH NEWS: «la CLUBUL SPORTIV ŞCOLAR TÂRGU NEAMȚ SE FACE PERFORMANȚĂ!»

Micii fotbaliştii din Târgu Neamţ „luptă pe teren ca nişte războinici”! 5 victorii în 6 meciuri!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiNu în ultimul rând vreau să mulţumesc tuturor părinților, suporterilor, care ne-au încurajat frenetic de pe margine, dar şi a domnului director Pavel Laurențiu, cel a cărui aprobare a făcut posibilă prezenţa noastră la acest turneu de nivel național în prisma numelor echipelor participante! Mulțumiri și celor de la ZCH NEWS și Mesagerul de Neamț pentru colaborare și promovarea sportului local”, a spus prof. Radu Miron. (C.T. STURZU)

Articolul precedentNEAMŢ: Un nou lot de elevi se pregătește pentru «națională»
Articolul următorȘedință extraordinară la CJ Neamț. Miza – investiții în sănătate
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.