0:00

Case closed: Şoric nu mai vrea să fie avocat!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDupă ce a bătut patru ani consecutiv la porţile avocaturii şi i s-a răspuns „respins”, Aurelian Vasea Şoric se pare că s-a consolat cu ideea că nu va face carieră în roba de apărător. Pe tabelul candidaţilor de anul acesta la Baroul Iaşi, unde dau examen viitorii avocaţi din judeţele Moldovei, numele său nu se mai regăseşte. Este posibil, aşadar, ca fostul şef al Poliţiei Neamţ să se fi lămurit că dreptul civil şi dreptul penal sunt mistere care pot fi dezlegate numai de alţi oameni.

La precedentele încercări, Vasea Şoric a obţinut 4,34 (2011), 5,65 (2012), 6,16 (2013) şi 4 curat în 2014. Între timp, fostul ofiţer a avut şi o tentativă de a intra în magistratură, dar şi acolo nota minimă este 7, iar el nu a reuşit decât un insuficient 3,50. După atâtea „succesuri” era de aşteptat ca la un moment dat să renunţe, măcar din perspectiva de a păstra aparenţele că poate fi un mediator bun. Fostul şef al Poliţiei Neamţ a obţinut autorizaţie de mediator, după ce-a absolvit cursurile de profil în anul 2011, anul în care a fost destituit din sistem după scandalul legat de asasinarea lui Gheorghiţă Mararu. (C. MIRCEA)

Articolul precedentSărbătoarea muzicii la Iaşi
Articolul următor16 percheziţii, captură de 75.000 de ţigări şi 7.500 litri combustibil GALERIE FOTO
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.