0:00

Sindicaliștii Uniunii Sanitas Neamț sunt în toi cu pregătirile pentru plecarea la mitingul anunțat de marile confederații pentru joi, 19 octombrie, la București. Din Neamț, alături de asistenții medicali, și-au anunțat participarea și medici, și infirmieri, aproximativ 50 de persoane de la căminele-spital din Târgu Neamț, Oșlobeni, Păstrăveni, Piatra Neamț și Roman. Cadrele medicale din asistența socială sunt ferme în participarea la proteste, cu atât mai mult cu cât negocierile nu au adus, până acum, rezultatele dorite. „De la federație ni s-a spus că nu s-a obținut nimic concret. Marșul de protest este autorizat, vom fi 50 de sindicaliști din Neamț, cu medici, asistenți medicali, infirmieri, joi, la ora 11:00, în Piața George Enescu”, spune Eva Ungureanu, liderul Sanitas Neamț.

Medici, asistenți și infirmieri din Neamț, la mitingul din București, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiSindicaliștii din Sanitas, filiala care ține de Spitalul Județean de Urgență Neamț, membră a Federației Hipocrat, sunt și ei gata de a pleca la marșul din Capitală. „Vom pleca circa 60 de membri, inclusiv medici, cu două autocare, dar așteptăm decizia de la București. Corian Ionașcu, secretarul general al federației, ne-a transmis că mâine se va decide exact”, a precizat Angela Gherasim, liderul Sanitas Piatra Neamț. Membrii de sindicat din Neamț sunt nemulțumiți de faptul că negocierile salariale purtate de lideri cu reprezentanții guvernului, la București, sunt neconcludente, iar între timp „medici și asistente medicale pleacă în străinătate, iar cei care nu pot, pică de bolnavi sau mor”. (C.I.)

Articolul precedentCUPA ROMÂNIEI Aerostar Bacău aprinde nocturna pe Borzoghean!
Articolul următorCâte femei din Neamț conduc afaceri
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.