0:00

Meciul Gloria Buzău – Ceahlăul a fost amânat, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiFRF a amânat partida dintre Gloria Buzău şi Ceahlăul, care urma să se dispute sâmbătă, 5 septembrie, în cadrul etapei a II-a a ligii secunde, meciul urmând a fi programat la o dată ce va fi stabilită ulterior.

„Am amânat meciul cu Gloria Buzău, deoarece regulamentul ne permite, pentru că avem doi jucători convocaţi la loturile naţionale, Sorin Tăbăcariu la naţionala de tineret a României şi Neculai Calancea la naţionala Republicii Moldova. Sperăm va până la ora jocului cu Rapid să-i recuperăm pe Daniel Stana, Valentin Balint şi Dan Nedelcu, care sunt accidentaţi. A fost o săptămână în care am pus accent pe acumulări fizice şi relaţii de joc”, a declarat Costel Ilie, antrenorul principal al Ceahlăului.

Tehnicianul pietrean a precizat că sâmbătă, când ar fi trebuit ca Ceahlăul să joace la Buzău, nu va programa niciun meci amical.

„Rămânem în localitate, iar săptămâna viitoare vom juca în Cupa României cu Rapid CFR Suceava. E o competiţie – surpriză în care pot apărea rezultate neprevăzute. Nu avem un lot care să ne permită să o susţinem şi să luptăm pe două planuri, dar o tratăm cu respect. Vom încerca să dăm credit jucătorilor mai tineri care au evoluat mai puţin”, a mai spus Costel Ilie, care, astfel, a recunoscut că va menaja o serie de titulari pentru meciul din deplasare, cu Rapid Bucureşti, din etapa a III-a, meci care se va juca pe data de 12 septembrie, pe stadionul Giuleşti. (Mihai STOIAN)

Articolul precedentTârgu-Neamț: Organigrama, mărul discordiei între Putere și Opoziție
Articolul următorSe reia circulația feroviară pe ruta Târgu Neamț-Pașcani
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.